Prima pagină » Social » Când se depune cererea de pensionare și în ce condiții poate fi respinsă de casele de pensii

Când se depune cererea de pensionare și în ce condiții poate fi respinsă de casele de pensii

Rene Pârșan
Când se depune cererea de pensionare și în ce condiții poate fi respinsă de casele de pensii
Record. Cât este cea mai mare pensie specială din România

Cererea de pensionare, fie pentru pensia anticipată, fie pentru cea la limită de vârstă, poate fi respinsă de casele de pensii, dacă nu sunt îndeplinite anumite condiții.

„Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune, personal, de către titularului dreptului sau reprezentantul legal al acestuia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul/reprezentantul legal al acestuia”, a informat Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), citează Adevărul.

Pensia anticipată, cu penalizare, se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

Beneficiari și condiții de acordare

Persoanele care au realizat:

  • stagiul complet de cotizare contributiv, prevăzut de lege (anexa nr. 5 la lege);
  • precum şi cele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv, cu până la 5 ani de stagiu de cotizare.

Spre exemplu, în luna mai 2025, se poate pensiona la limită de vârstă o femeie care s-a născut în luna ianuarie 1963 și are un stagiu complet de cotizare de 15 ani, pentru pensionarea anticipată fiind însă nevoie de 33 de ani de contributivitate.

Vârsta de pensionare și perioada de contributivitate pentru stagiul complet crește etapizat, astfel încât în octombrie 2030 se pot pensiona femeile care au împlinit vârsta de 63 de ani și 3 luni, au un stagiu complet de cotizare de 35 de ani sau unul minim de 15 ani.

În cazul bărbaților, vârsta de pensionare a fost majorată la 65 de ani încă din anul 2015, fiind necesar un stagiu complet de cotizare de 35 de ani și unul minim de 15 ani.

Actele necesare pensionării anticipate

Actele necesare înscrierii la pensia anticipată, sunt, după caz:

  1. cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 4 la norme);
  2. carnetul de muncă, în original şi copie;
  3. carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru membrii CAP, în original şi copie;
  4. carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, în original şi copie;
  5. carnetul de asigurări sociale pentru agricultori, în original şi copie;
  6. alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
  7. actele de stare civilă ale solicitantului, respectiv BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie, în original şi copie;
  8. livretul militar, în original şi copie;
  9. diploma de absolvire a învăţământului universitar însoţită de foaia matricolă sau de adeverinţă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi, în original şi copie;
  10. dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  11. adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original;
  12. adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale, în original;
  13. adeverinţă privind venitul brut realizat (anexa nr. 6 la lege);
  14. certificat de naştere copil, în original şi copie;
  15. hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia, în original şi copie;
  16. procura specială, pentru mandatar, în original şi copie;
  17. acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  18. adeverinţă eliberată de angajatorul/angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea, cu datele de identificare ale acestuia/acestora, în vederea informării cu privire la emiterea deciziei de pensie, în original;
  19. declaraţie pe propria răspundere pentru determinarea locului de şedere obişnuită (anexa nr. 5 la norme);
  20. alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Neîndeplinirea cerințelor privind stagiul complet de cotizare sau a stagiului minim de cotizare, ori vârsta solicitantului de pensionare sau nedepunerea documentelor de mai sus ori erori în conținutul acestora pot atrage după sine respingerea dosarului de pensionare.

Citiți și: VÂRSTA la care te poți pensiona anticipat, în România. Venitul lunar, influențat de anul nașterii și stagiul de cotizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump aruncă BOMBA: 5.000 de dolari pentru fiecare american! Ce condiție pune
Digi24
Victor Ponta a participat la deschiderea Jocurilor Nomade din Bișkek, unde în tribune a fost și Putin: „Nu am știut că va fi prezent”
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
De ce se udă geamurile toamna? Trucul simplu care ține condensul departe
Click
Vacanța de coșmar a unor români în Albania. Ce au pățit: „Am ajuns inclusiv să fim înjurați”
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Un studiu avertizează că restaurarea pădurilor de alge marine nu va atenua schimbările climatice
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie