Prima pagină » Social » Daniel Băluță: „Este absolut necesar să refacem PLANȘEUL UNIRII, chiar dacă, pentru o perioadă, nu ne vom mai putea bucura de «Simfonia apei»”

Daniel Băluță: „Este absolut necesar să refacem PLANȘEUL UNIRII, chiar dacă, pentru o perioadă, nu ne vom mai putea bucura de «Simfonia apei»”

Cristina Corpaci
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat, vineri, că vor fi începute lucrările la Planșeul Unirii, astfel că fântânile arteziene din Piața Unirii vor fi dezafectate de săptămâna viitoare, pentru a pregăti frontul de lucru. Acestea vor fi readuse la finalul lucrărilor.
Primarul PSD al Sectorului 4 a precizat că a luat decizia de a opri temporar fântânile pentru că siguranța celor care tranzitează zona Unirii este „mai presus de orice”.
„Știu că mulți dintre dumneavoastră le îndrăgesc, pentru că ne fac serile de vară mai frumoase și mai răcoroase, însă în același timp, trebuie să fim conștienți că siguranța oamenilor care se adună acolo seară de seară, precum și a celor ce tranzitează Piața Unirii este mai presus de orice”, a spus Daniel Băluță.
„Prin urmare, este absolut necesar să refacem Planșeul Unirii, chiar dacă, pentru o perioadă, nu ne vom mai putea bucura de «Simfonia apei»”, a adăugat primarul Sectorului 4.

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, ”tras de urechi” de reprezentantul Rusiei la ONU pentru declarațiile despre dronă: ”Face...”
Digi24
Armata americană a găsit o cale să doboare drone fără să risipească 1 milion de dolari la fiecare tragere: Ce este sistemul MADIS
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță „potop” în Capitală: 12 zile consecutive de ploaie în București
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
Ce urmează după expulzarea consulului rus. Un analist de politică externă explică pașii diplomatici pe care îi poate face România
Mediafax
Rusia despre explozia de la Galați: „O dronă rusească făcea praf blocul”
Click
Mihai Trăistariu, mărturisire sinceră despre un moment controversat din carieră: „Am șters poza în două minute”
Digi24
„Nu ne mai putem permite acest război”. Tensiuni majore la Moscova din cauza cheltuielilor militare
Cancan.ro
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Accesorii auto ieftine în magazinele Action din România: ce merită cumpărat
Descopera.ro
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre alergare și jogging?