Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Dan Dungaciu: „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina reprezintă OCCIDENTUL”

Dan Dungaciu: „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina reprezintă OCCIDENTUL”

Dan Dungaciu: „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina reprezintă Occidentul”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician, a vorbit despre poziția României în sprijinul Ucrainei. Acesta a discutat și despre problemele sensibile care țin de identitatea românilor din statul vecin. Situația parohiilor românești din Ucraina devine tot mai tensionată. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Analistul a oferit un exemplu recent din Ucraina, unde o comisie a început procesul de redefinire a statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene subordonate Moscovei.

Dan Dungaciu: „Ce faci cu enoriașii români?”

Dungaciu explică faptul că România nu a reușit să intervină eficient în apărarea enoriașilor români din Ucraina, care s-au aflat, istoric, sub autoritatea bisericii afiliate Moscovei.

„Și din punctul ăsta de vedere, dincolo de aceste tipuri de declarații, este sprijinul pentru Ucraina. Mai sunt câteva lucruri care trebuiau să fie clarificate. Ce face România în perspectivă? Dau un singur exemplu care a apărut recent: o comisie de la Kiev a fost instituită în mai-iunie pentru a stabili statutul Bisericii Ucrainene, subordonată Moscovei. Evident că va fi desființată. Aceasta este absolut clar. Problema este ce faci cu toți enoriașii, pentru că enoriașii români, cei 130 de, mă rog, biserici în care erau enoriașii români, parohii, erau subordonate Bisericii Ortodoxe Ruse, adică Bisericii Ucrainene, sub subordonarea rusă. Între timp, în 2018 a apărut Biserica Ortodoxă Ucraineană autocefală, care, din păcate, nu e recunoscută decât de Patriarhia de la Constantinopol și bisericile grecești din jurul acestei patriarhii. Biserica Ortodoxă Română, de exemplu, n-o recunoaște. Unde duci enoriașii români?”, se întreabă sociologul.

E o chestiune și identitară, și culturală, și de relație între cele două state

Potrivit lui Dan Dungaciu, încercările unor parohii de a se alătura BOR sunt întâmpinate cu presiuni.

„Cum transformi asta dintr-un diferend posibil sau perceput diferend de către partea ucraineană într-o zonă de colaborare și de cooperare. Adică, ceea ce am mai vorbit noi aici, în această emisiune, să învățăm să iubim Ucraina în limba ucraineană, și spun asta pentru că bisericile românești sunt de două ori mai mult decât școlile românești în care se predă în limba română, pentru că ele scad vertiginos. E o chestiune și identitară, și culturală, și de relație între cele două state. Și probabil că și această chestiune ar fi meritat să fie discutată acum, la 100 de ani de Biserică Ortodoxă Română, pentru că românii, mulți câți sunt, care au participat la războaie, ar putea, nu-i așa, să fie acceptați până la urmă în Biserica Ortodoxă Română, lucru pe care, din păcate, autoritățile de la Kiev încă nu-l doresc. Există o cerere, o solicitare depusă pentru acceptarea înscrierii asociației Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, pe care, de un an de zile, autoritățile de la Kiev, din motive, mă rog, neclare, nu o acceptă. Au fost chiar zilele acestea trei parohii care au încercat să se conecteze direct la Biserica Ortodoxă Română și reacția autorităților de acolo a fost destul de dură. Dacă nu vă retrageți cererea de a fi parte a Bisericii Ortodoxe Române, mâine o să vină instituțiile militare și o să fie încorporate toate cele trei sate. Biserica Ortodoxă Română trebuie să aibă conștiința faptului că ea reprezintă totuși Occidentul, lumea euroatlantică.”, mai spune Dungaciu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
UE nu va accepta creșterea tarifelor americane după decizia Curții Supreme: „O înțelegere este o înțelegere”
Digi24
Un jandarm a murit subit în timp ce păzea un obiectiv în Capitală. Sindicatele acuză stresul și orele suplimentare
Cancan.ro
Primele imagini cu VĂDUVA lui Cotabiță, după ce a ieșit din AREST. A fost plasată la domiciliu și...
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Val de comentarii după scandalul de pe Otopeni. „Sper să primească interdicție de a zbura”. Reacția Wizz Air despre refuzul îmbarcării
Mediafax
Ce țară are cel mai mult de pierdut după schimbările de tarife ale lui Trump
Click
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Digi24
Filmări de noapte de pe frontul din Ucraina: Forțele aeriene ale Kievului arată cum au respins un atac combinat al Rusiei
Cancan.ro
BREAKING | Un bărbat înarmat a pătruns în reședința lui Donald Trump din Mar-a-Lago. Ce intenții ar fi avut
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Astăzi este cunoscută de toată lumea și a fost căsătorită cu un artist de renume! Imagini rare din tinerețea ei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Timiș a invocat ChatGPT în instanță pentru a susține o sancțiune. Judecătorii au anulat-o și au restituit permisul șoferului
Descopera.ro
Singura pisică din lume care latră ca un câine. Unde trăiește?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creierul femeilor după două sarcini?