Prima pagină » Actualitate » Accidente în serie, pe traseele din Munții Postăvaru. Un ciclist a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD

Accidente în serie, pe traseele din Munții Postăvaru. Un ciclist a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD

Ruxandra Radulescu
Accidente în serie, pe traseele din Munții Postăvaru. Un ciclist a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD

Salvatorii montani din Brașov s-au confruntat cu o serie de accidente, sâmbătă, 5 iulie, toate implicând practicanți ai ciclismului montan, răniți pe traseele de coborâre din Masivul Postăvaru, transmite Mediafax.

Cel mai grav caz a fost al unui ciclist care a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, cu pierderea stării de conștiență. Salvatorii i-au acordat primul ajutor la fața locului și l-au evacuat de urgență până într-un punct accesibil pentru elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov.

Imediat după predarea pacientului echipajului aeromedical, a fost semnalat un al doilea accident, tot în rândul cicliștilor montani. De această dată, victima a suferit un traumatism lombar. A fost stabilizată de salvatori și transportată în stațiune, unde a fost preluată de o ambulanță SMURD.

Alte două persoane, aflate tot pe bicicletă, au suferit leziuni mai ușoare și s-au prezentat la punctele de prim ajutor de la telegondolă și baza Bradu, pentru tratament de specialitate.

Salvamont Brașov avertizează asupra riscurilor reale de pe traseele de mountain biking din zona Postăvaru, în special în perioadele aglomerate și pe traseele de coborâre. Echipele de intervenție rămân mobilizate pentru a răspunde prompt oricărei situații de urgență din teren.

Foto: Facebook: Salvamont Brașov

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!