Prima pagină » Actualitate » Familia lui Mircea Lucescu, scrisoare deschisă după dispariția marelui antrenor: ”Am simțit ceva ce nu credeam posibil”

Familia lui Mircea Lucescu, scrisoare deschisă după dispariția marelui antrenor: ”Am simțit ceva ce nu credeam posibil”

Foto: Mediafax.

La câteva zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu, familia legendarului antrenor a transmis, prin intermediul FRF, o scrisoare deschisă, plină de emoție, prin care a mulțumit tuturor persoanelor, instituțiilor publice și private, care au contribuit la organizarea și desfășurarea ceremoniei funerare a fostului selecționer al echipei naționale. 

Scrisoarea emoționantă a familiei lui Mircea Lucescu

”Il Luce” s-a stins din viață pe 7 aprilie la 80 de ani, în Spitalul Universitar din București, după mai multe zile în care s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate. Mircea Lucescu a avut probleme încă din timpul cantonamentului naționalei de după barajul cu Turcia și a fost internat, iar la un moment dat, starea sa de sănătate părea că se îmbunătățise. Ulterior, înainte cu câteva ore să fie externat, tehnicianul a suferit un infarct, iar starea sa de sănătate s-a agravat considerabil și, din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat.

Pite-ul FRF a fost publicată o scrisoare de mulțumire a familiei fostului selecționer, la patru zile distanță după ce Lucescu a fost înmormântat. Răzvan și Elena Lucescu, fiul și soția antrenorului, au ținut să mulțumească tuturor instituțiilor pentru respectul și ajutorul de care au dat dovadă.

Familia Lucescu adresează profunde mulțumiri tuturor instituțiilor publice și private, precum și tuturor profesioniștilor care au contribuit cu înaltă responsabilitate, rigoare și respect la organizarea și desfășurarea ceremoniei funerare dedicate iubitului nostru Mircea Lucescu. Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria așa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esențial pentru familie și o expresie autentică a respectului față de tot ceea ce a însemnat el ca om și ca profesionist.

În mod deosebit, dorim să aducem mulțumiri:

Bisericii Ortodoxe Române și întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum și preoților și Corului Tronos, care au oficiat și au dat profunzime slujbei de înmormântare;
Guvernului României, prin instituțiile sale;
Federației Române de Fotbal, care, prin președintele ei, domnul Răzvan Burleanu, și membrii acesteia, ne-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă și sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naționale;
Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate domnului Mircea Lucescu, precum și Regimentului de Gardă și Protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Comenduirii Garnizoanei București;
Poliției Române, precum și structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Brigăzii Rutiere București, pentru profesionalismul, promptitudinea și sprijinul esențial acordat în asigurarea bunei desfășurări a ceremoniei;
Jandarmeriei Române, prin Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, pentru sprijinul acordat și implicarea în asigurarea ordinii și desfășurării în condiții optime a ceremoniei;
Serviciului de Ambulanță privată Sanador, pentru sprijinul acordat și implicarea profesională în asigurarea asistenței medicale pe întreaga durată a ceremoniei;
Primăriei Municipiului București, prin Direcția Generală de Investiții, pentru punerea la dispoziție a Stadionului Arena Națională și a tuturor facilităților necesare pe perioada desfășurării evenimentului;
Personalului Secției de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București;
Administrației Cimitirului Bellu;
Firmelor de pază privată implicate în asigurarea securității;
Firmei Beligi Servicii Funerare, reprezentată de domnul Andrei Cristea, pentru profesionalismul și dedicarea manifestate pe întreaga durată a organizării evenimentului“, se arată în scrisoarea publicată pe frf.ro.
“Nu am fost singuri nicio clipă”
“Noi – Elena Lucescu, Răzvan Lucescu și întreaga familie – ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituții și echipe au colaborat, contribuind la desfășurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea și parcursul excepțional al dragului nostru Mircea Lucescu. În toată această perioadă, am simțit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele vești despre starea lui de sănătate și până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri și gesturi care ne-au ținut în picioare.

Îl vom purta mereu în inimile noastre. Știm că îl veți purta și voi. Cu profundă recunoștință, Familia Lucescu“, a fost partea finală a mesajului familiei lui Lucescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul FMI: Economia globală riscă să intre în recesiune dacă războiul din Orientul Mijlociu continuă
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Ucrainenii ar fi lansat de două ori purtători de rachete în spațiu. Tehnologia ar putea avea aplicații anti-rachetă, inclusiv împotriva sistemului Oreșnik
Mediafax
Colegiul Medicilor, avertisment privind informațiile despre cezariană de pe panourile din București: „Sunt lipsite de fundament științific”
Click
Detalii cutremurătoare în cazul copilului român ucis în Spania! Tatăl lui David, păcălit de criminal
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cu cine a plecat Rareș Cojoc în vacanță, după ce a făcut Paștele cu Andreea Popescu: 'Doar noi doi'
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?