Prima pagină » Actualitate » Radu Miruță susține că avioanele F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor: „Așa arată consecințele unui război”

Radu Miruță susține că avioanele F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor: „Așa arată consecințele unui război”

Radu Miruță, ministrul Apărării, a susținut că avioanele F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor. El a precizat că drona de sâmbătă, 25 iulie, a fost doborâtă în 11 minute, într-un context diferit față de incidentul anterior. El a precizat că avioanele F-16 nu sunt soluția optimă pentru interceptarea dronelor și că România așteaptă echipamente dedicate prin programul SAFE. Miruță a adăugat că situația este monitorizată permanent.

În cursul dimineții de sâmbătă, 25 iulie 2026, a fost doborâtă cea de-a doua dronă intrată în spațiul aerian național. Aparatul de zbor a fost interceptat de radarele MApN, la ora 08:22. Câteva minute mai târziu, drona a fost lovită de un avion de vânătoare F-16 românesc. La manșă se afla același pilot român care doborâse vineri, 24 iulie, prima dronă. Vezi AICI ce comunică MApN. Într-un interviu, Radu Miruță a precizat, sâmbătă, că avioanele F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Ilie Bolojan ar trebui să ia măsuri pentru scăderea prețurilor benzinei și motorinei?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Ro-Alert la granița României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după atacurile cu drone rusești asupra obiectivelor din Ucraina

Avion F-16

„În această dimineață am văzut pe radarele Ministerului Apărării, de pe la 5:30, drone care se învârteau, sigur, nu în spațiul aerian românesc, dar aproape de spațiul aerian românesc, așa arată consecințele unui război”, a spus ministrul.

Avioanele F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor

Radu Miruță a afirmat că România are nevoie de mai multe sisteme dedicate combaterii dronelor, deoarece avioanele F-16 nu sunt concepute pentru astfel de misiuni. El a explicat că apărarea se bazează pe un mix de soluții, iar avioanele sunt folosite doar în zonele unde sistemele antiaeriene de la sol nu au acoperire.

„Ne-am dorit și noi să fie mai multe resurse. Ne-am fi dorit ca acest program pe care s-a întâmplat să-l putem porni să fie pornit mai demult. Ne-am fi dorit ca astăzi militarii români să lupte împotriva dronelor cu soluții gândite împotriva dronelor.

Avioanele de vânătoare F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor și nu acesta este modul clasic prin care interceptezi o dronă, ci cu soluții de la sol antidronă, mult mai ieftine și mult mai eficiente, pe care pe unele le avem, pe unele le-am achiziționat”, a spus Radu Miruță.

Dronă doborâtă în 11 minute

Ministrul Radu Miruță a declarat că ordinul de doborâre a dronei a fost dat de comandamentul special constituit pentru astfel de situații. El a spus că incidentul evidențiază necesitatea investițiilor în capabilități militare moderne.

„Două drone au încercat să intre, două drone au fost doborâte, iar cea de astăzi a fost doborâtă la 11 minute de când a intrat în spațiul aerian românesc, care nu înseamnă neapărat deasupra teritoriului unde este pământ, ci a intrat la 8:22 la verticala apelor teritoriale din zona Sfântu Gheorghe și, 11 minute mai târziu, a fost încadrată, angajată și doborâtă”, a transmis Miruță pentru Cotidianul.

Radu Miruță. Sursă foto: Mediafax Foto.

Incidentul de sâmbătă a fost diferit față de cel de ieri, susține Miruță

Acesta a spus că incidentul de astăzi a fost diferit față de cel precedent, iar intervenția a fost adaptată condițiilor din teren. Ministrul a precizat că autoritățile au analizat mai multe scenarii de răspuns, iar exercițiile desfășurate în ultima perioadă au contribuit la o reacție mai eficientă. El a avertizat că situația de securitate din apropierea României rămâne „volatilă”.

Ministrul Apărării a declarat că radarele au detectat mai multe drone în apropierea graniței cu Ucraina, însă nu este clar dacă aparatul doborât făcea parte din acel grup. El a precizat că situația este monitorizată permanent. Originea dronei va fi stabilită după expertizarea fragmentelor recuperate de echipele de la sol. Potrivit ministrului, România menține un canal permanent de comunicare militară cu Ucraina.

De altfel, a fost cerut sprijin NATO. A mai menționat că au fost semnate contractele prin instrumentul financiar SAFE și că primele echipamente au termen de livrare 11 luni.

Sursă foto: Mediafax Foto / arhiva Gandul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Cam multe femei care conduc și iau decizii”. Derapaj sexist al liderului sindical de la Metrorex
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Mediafax
Caz ȘOCANT la Brașov. Unii studenți acuză un profesor de HĂRȚUIRE, alții îl apără
Click
De ce nu-și deschide chef Sorin Bontea restaurant: „Se alege praful!”. Cum se menține după ce a slăbit 15 kilograme
Digi24
Reacția lui Harry și Meghan după mesajul regelui Charles privind statutul lor în Familia Regală
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Cum văd lumea albinele? Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat!
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie