Primăria Slatina a atribuit direct în 2026 două contracte de servicii, în valoare totală de 688.499,67 lei fără TVA. Fiecare contract depăștește pragul general de 270.120 de lei prevăzut de legislația achizițiilor publice.
Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice stabilește, la articolul 7 alineatul (5), că autoritățile contractante pot achiziționa direct produse sau servicii numai dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 de lei. Cele 2 achiziții directe ale Primăriei Slatina, pentru servicii de organizare a unor evenimente, au valori de 292.000 de lei și de 396.499,67 lei fără TVA, relatează publicaţia olt-alert.ro.
Datele SICAP indică depășiri cumulate de peste 148.000 de lei față de plafoanele aplicabile. Beneficiarele sunt Novea Events SRL, pentru evenimentul „Slatina, orașul copiilor”, și Agenția de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL, pentru excursia la Disneyland Paris a câștigătorilor Disney Cup. Ambele firme au primit bani publici și în anul precedent.
La 28 mai 2026, Primăria Slatina a finalizat achiziția directă DA40508213, pentru servicii complete de organizare a evenimentului „Slatina, orașul copiilor”. Contractul a fost atribuit societății Novea Events SRL, pentru 292.000 de lei fără TVA, adică cu 21.880 de lei peste pragul general pentru achizițiile directe de servicii.
Potrivit datelor SICAP, oferta a fost publicată și acceptată în aceeași zi, într-un interval mai mic de 2 ore. Serviciile contractate au inclus ateliere creative, activități culinare, tatuaje cu sclipici, piscine cu bile, balon cu aer cald și alte activități și echipamente de divertisment.
Firma beneficiară are sediul în Slatina, iar asociat unic este Andreea Lehăduș, fostă Doinea. Societatea nu avea salariați și că avusese un contract cu municipalitatea și în 2025, pentru evenimentele dedicate Zilei Copilului.
Contractul din anul precedent depășea 187.000 de lei, iar societatea fusese înființată cu numai câteva zile înaintea atribuirii.
Al doilea contract, mai mare, a fost atribuit direct la 14 august 2026 Agenției de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL. Achiziția, înregistrată în SICAP cu numărul DA40991177, privește serviciile de organizare a excursiei în Franța, la Disneyland Paris, pentru câștigătorii concursului Disney Cup.
Municipalitatea a estimat serviciile la 396.500 de lei fără TVA, iar firma a primit contractul pentru 396.499,67 lei fără TVA, cu doar 33 de bani sub valoarea estimată. Valoarea contractului depășește cu 126.379,67 lei, adică aproximativ 46,8%, plafonul general din art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016.
Achiziția a fost încadrată la codul CPV 92000000-1, servicii de recreere, culturale și sportive. Unele servicii din această categorie sunt supuse unui regim special de atribuire, dar acesta nu înseamnă, în sine, o permisiune de a depăși plafonul legal al achizițiilor directe, arată OLT-ALERT.RO.
În 2025, Primăria Slatina a organizat o procedură pentru achiziționarea serviciilor necesare excursiei. Agenția de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL a fost declarată câștigătoare, iar rezultatul a fost contestat de Touropa SRL la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
CNSC a admis contestația, a anulat procesul-verbal de evaluare și a dispus reevaluarea ofertelor, după ce au fost identificate probleme privind modul în care municipalitatea evaluase oferta câștigătoare. Printre aspectele analizate s-au aflat obligațiile privind asigurarea unui mijloc de transport de schimb, includerea taxelor în preț și demonstrarea experienței similare.
La 2 octombrie 2025, Primăria Slatina a atribuit direct contractul aceleiași firme, pentru 314.041,14 lei fără TVA. Și această sumă depășea plafonul general al achizițiilor directe de servicii.
În 2026, firma a primit din nou contractul Disney Cup, tot prin achiziție directă, dar pentru o sumă mai mare cu 82.458,53 lei față de anul precedent. În cazul Disney Cup sunt atribuiri directe peste plafonul general în 2 ani consecutivi.