Prima pagină » Știri externe » Răspunsul Casei Albe după ce s-a aflat că noul purtător de cuvânt, Katie Zacharia, ar fi obținut licența de avocat în China

Răspunsul Casei Albe după ce s-a aflat că noul purtător de cuvânt, Katie Zacharia, ar fi obținut licența de avocat în China

Răspunsul Casei Albe după ce s-a aflat că noul purtător de cuvânt, Katie Zacharia, ar fi obținut licența de avocat în China

Casa Albă a sărit în apărarea noii sale purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, și a precizat, prin vocea directorului de comunicare Steven Cheung, că aceasta „deține competențe unice și este extrem de inteligentă” pentru a informa poporul american, relatează BBC.

„Katie este o completare fabuloasă și minunată a echipei. Este extrem de calificată și inteligentă pentru a ajuta la informarea poporului american despre toate lucrurile minunate pe care le-au făcut președintele Trump și administrația sa și va face o treabă incredibilă în calitate de secretar de presă”, se arată în comunicatul emis de Steven Cheung.

Sondaj Gândul


Vrei să treacă Guvernul Luca Niculescu?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Casa Albă a explicat, de asemenea, că Zacharia poate fi considerată „lawyer” (persoană cu studii juridice) datorită diplomei obținute, chiar dacă nu este „attorney” (avocat cu drept de practică autorizat printr-un barou din SUA).

Controversa în jurul lui Katie Zacharia a apărut după ce Donald Trump a prezentat-o pe aceasta săptămâna trecută drept „avocată”, deși aceasta nu apărea înscrisă în niciun barou din niciun stat american. Întrebată de jurnaliști în ce stat american și-a luat examenul de barou, aceasta a răspuns „Atunci când m-am mutat în China”. Ulterior, presa a demontat rapid afirmațiile acesteia și a demonstrat că legislația din China permite doar cetățenilor chinezi să susțină examenul național de barou.
Răspunzând la întrebările despre calificarea ei, Zacharia a precizat într-un comunicat săptămâna aceasta că a „practicat dreptul tranzacțiilor internaționale, având acreditările corespunzătoare”.

Miercuri, grupul de supraveghere Campaign for Accountability a depus o plângere la Asociația Baroului din California și a solicitat o anchetă pentru a stabili dacă noul purtător de cuvânt al Casei Albe a mințit în privința calificărilor ei.

„S-a prezentat în mod repetat publicului ca având dreptul să practice avocatura, fără a fi licențiată pentru a face acest lucru, un comportament pe care legea din California îl tratează ca pe o infracțiune”, notează Campaign for Accountability.

Katie Zacharia, în vârstă de 42 de ani, a absolvit facultatea de drept a Universității Pepperdine din California în 2011, conform universității, iar o diplomă în drept nu acordă automat și licența pentru a practica avocatura în Statele Unite.

Noua secretară de presă a precizat săptămâna aceasta pentru New York Times că a avut loc o neînțelegere în momentul în care a menționat China atunci când i s-a adresat întrebarea despre examenul de admitere în barou. Aceasta ar fi înțeles, în mod eronat, din cauza vacarmului cauzat de aeronava Marine One, că reporterul ar fi întrebat-o: „Unde v-ați dus după ce ați terminat facultatea de drept?”.

Zacharia a susținut examenul de barou în California după ce a absolvit facultatea de drept, dar nu l-a promovat, potrivit publicației Wall Street Journal. Examenul de barou din California este considerat pe scară largă drept unul dintre cele mai dificile din SUA. O persoană care are cunoștință directă despre această situație a declarat publicației că Zacharia a susținut examenul cam în aceeași perioadă în care își plănuia nunta și se pregătea să se mute în China cu viitorul ei soț.

După ce s-a mutat la Beijing cu soțul ei, care primise un loc de muncă la o firmă americană de investiții private, Zacharia a precizat că a lucrat acolo în domeniul „dreptului tranzacțiilor internaționale”. În acest sens, profilul ei de LinkedIn menționează că a lucrat ca asociată la firma de avocatură Zhong Lun din Beijing în perioada între 2011 și 2013.

În februarie 2025, Katie Zacharia a declarat la emisiunea radio conservatoare The Clay Travis and Buck Sexton Show că a lucrat în funcția de consilier extern pentru Corporația Financiară Internațională și Banca Mondială, în timpul șederii sale în China. Banca Mondială angajează uneori firme de avocatură externe, iar acestea desemnează avocații care se ocupă de anumite părți ale unui proiect.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce țară a redus programul săptămânal de lucru chiar între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!