Vladimir Putin a confirmat că, în cadrul discuțiilor purtate, săptămâna aceasta, cu emisarii americani, Rusia a acceptat să reia negocierile trilaterale dintre Federația Rusă, SUA și Ucraina, cu scopul de a discuta problema asigurării securității Ucrainei și a Federației Ruse după încheierea unui acord de pace definitiv.
„În cadrul discuțiilor noastre cu reprezentanții administrației SUA, am convenit că suntem dispuși să reluăm contactele trilaterale. Scopul acestor discuții va fi analizarea chestiunii asigurării securității Ucrainei și Rusiei după încheierea acordurilor de pace”, a declarat Putin într-un interviu acordat lui Pavel Zarubin, realizatorul emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin” al agenției de știri „Vesti”.
În acest context, președintele Federației Ruse a subliniat că trebuie să fie vorba de acorduri de pace „în forma lor definitivă, și nu ca urmare a unei suspendări a ostilităților pe o perioadă scurtă de timp”.
„Suntem pregătiți să reluăm aceste contacte pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat Putin.
Liderul rus a mai afirmat că este de acord cu faptul că negocierile privind garanțiile de securitate pentru Ucraina și Rusia, pe care Moscova este dispusă să le reia după încheierea unui acord de pace definitiv, trebuie să includă discuții privind viitoarea arhitectură a securității europene.
„Un reprezentant al administrației SUA (în cadrul negocierilor cu președintele Federației Ruse, miercuri, la Sankt Petersburg – IF) a subliniat faptul că, dacă vom discuta aspecte legate de asigurarea securității în viitor, atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia, atunci, în mod firesc, va trebui să vorbim și despre arhitectura securității europene. În ansamblu, sunt și eu de acord cu acest lucru”, a declarat Putin.
„Vom vedea cum se va evolua situația în zilele următoare”, a adăugat el.
Alte declarații ale președintelui rus:
Kremlinul anunța încă de miercuri că președintele Vladimir Putin a acceptat să reia negocierile de pace cu Ucraina mediate de SUA, chiar de luna viitoare. Anunțul a fost făcut după a noua întâlnire față în față dintre liderul Rusiei și emisarul american Steve Witkoff. În marja discuțiilor de la Sankt Petersburg, care au durat aproape trei ore, Vladimir Putin a anunțat eliberarea unui american acuzat de Moscova că a luptat ca mercenar pentru Ucraina. Conform Kremlinului, discuțiile ar putea începe pe 10 noiembrie sau ulterior. Ultimele negocieri de pace mediate de SUA au avut loc în februarie, înainte ca Washingtonul și Israelul să declanșeze un război împotriva Iranului.