Prima pagină » Puterea Gândului » Înec cu fonduri europene

Înec cu fonduri europene

Înec cu fonduri europene
Cine se afundă în lectura rapoartelor de evaluare ale Autorității pentru implementarea POSDRU iese de acolo, complet bulversat

Cine se afundă în lectura rapoartelor de evaluare ale Autorității pentru implementarea POSDRU iese de acolo, complet bulversat. Nu că ar fi găsit informații relevante despre modul în care sunt cheltuite fondurile europene pentru formarea și  dezvoltarea profesională în România, ci tocmai fiindcă nu a aflat niciuna. Concluziile evaluatorilor sună așa: „Realizarea unei reajustări a echilibrului relativ al priorităților și finanțării asociate acestora la nivelul tuturor AP în baza unor informații și semnale actualizate de pe piața muncii care să ia în considerare nevoile grupurilor țintă cheie precum și nevoia unei calități și cantități sporite de sprijin și servicii în această privință”. După parcurgerea a 25-30 de pagini, redactate în năucitorul limbaj de mai sus, nu te lămurești dacă banii europeni se consumă cu folos sau dacă aceia care i-au luat îi utilizează, până la eurocent, pentru „dezvoltarea resurselor umane”. Mai multe despre programul derulat pe principiul „Primul venit, primul servit” se pot afla dintr-o analiză a IPP din 2011, ignorată și de Opoziția, și de guvernanții de la vremea respectivă și, desigur, din cele două audituri despre care fostul Cabinet PD-L a uitat să pomenească și pe care premierul Victor Ponta le-a descoperit, acum, și le utilizează ca armă politică.
„Ceea ce s-a întâmplat la POSDRU sub conducerea acestor trei miniștri (Botiș, Lăzăroiu, Sulfina Barbu n.n. ) este un noian de fraude, de folosire ilegală a banilor, motiv pentru care CE va lua față de România cea mai radicală măsură posibilă, adică suspendarea fondurilor”, a declarat primul ministru, arborând drapelul justițiar. El  afirmă că persoanele vinovate de acest „jaf” trebuie să răspundă penal, arătând că a sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă. Foarte bine, ar fi cazul ca justiția să se ocupe și de gestionari, nu numai de aceia care au mâncat euro cu lopata. Ilegalitățile cu fonduri europene sunt o revelație doar pentru premier, presa și procurorii depistându-le constant. În aprilie, anul acesta, polițiștii din București au destructurat o rețea specializată pe POSDRU, care a delapidat aproximativ 700 000 de euro.  Situația este și mai gravă la accesarea fondurilor pentru dezvoltarea regională și pentru agricultură, fiind anchetați, trimiși în judecată și condamnați pentru fraudă primari, șefi APIA, patroni, milionari, simpli escroci, ba chiar și-un prim procuror și un director de închisoare. Însăși doamna Elena Udrea, în ograda ministerială a căreia se derula POR, anunța, în  2011, că analizează 34 de dosare de posibile fraude, fără să spună însă, mai târziu, la ce rezultat a ajuns. De fapt, nimeni nu a avut interesul să vadă pe ce se duc banii, cu toate că multe proiecte primeau finanțări de milioane de euro. Toată lumea angajată-n tranzacție era mulțumită și spera să nu afle, de mișmașuri, Bruxelles-ul.
Vremurile ferice au apus însă și CE oprește, periodic, robinetul, cerând măsuri. Dacă România nu se conformează riscă să piardă nu doar fondurile pe anul în curs, ci și pe perioada de programare 2014-2020, când va solicita alte 19 miliarde de euro. Ca să primim noua infuzie financiară, trebuie să cheltuim corect ceea ce ni s-a pus la dispoziție până acum, adică 30 de milioane de euro pe săptămână. Lucru imposibil, mai ales dacă, din cauza neregulilor, se întrerupe, temporar, alimentarea. Problema României este următoarea: cum să înghită rapid și manierat atâția bani, fără să-i stea în gât? La asta, domnul Ponta, care a ordonat alte rapoarte de evaluare și amenință cu restructurarea autorităților pentru plăți, nu are încă un răspuns. Este prea târziu pentru salvarea prin câteva măsuri administrative. Trebuie regândit întregul sistem de gestionare a fondurilor risipite, astăzi, pe la mai multe instituții, și întărit controlul asupra utilizării lor de către beneficiari.  O singură dovadă de bună purtare ar cântări mai greu decât toate rapoartele la acordarea alocației viitoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ