FOSTUL PREȘEDINTE EGIPTEAN HOSNI MUBARAK SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

FOSTUL PREȘEDINTE EGIPTEAN HOSNI MUBARAK SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE
Publicat: 20/06/2012, 09:56
Actualizat: 20/06/2012, 14:49

UPDATE 06.49 Surse medicale și militare au dezmințit pentru AFP că fostul președinte egiptean Hosni Mubarak este în „moarte clinică”, așa cum a anunțat agenția oficială Mena, afirmând că acesta se află în comă după ce a fost victima unui atac cerebral.

Aceste incertitudini despre starea de sănătate a lui Mubarak, în vârstă de 84 de ani și care a petrecut 30 de ani la conducerea Egiptului, intervin pe fondul unor noi tensiuni politice în țară, armata aflată la putere acordându-și prerogative extinse, iar cei doi candidați la alegerile prezidențiale revendicându-și amândoi victoria.

La peste două săptămâni de la condamnarea sa la închisoare pe viață pentru moartea unor manifestanți în timpul revoltei din februarie 2011 în urma căreia a fost înlăturat de la putere, agenția oficială Mena a anunțat marți seara că Mubarak este „clinic mort”.

Dar la scurt timp, o sursă medicală a declarat pentru AFP că acesta este „în comă”. „El nu este clinic mort. Medicii încearcă să îl resusciteze. El a fost conectat la un aparat de respirat”, a precizat ea.

Un membru al Consiliului Suprem al Forțelor Armate (CSFA, aflat la putere de la înlăturarea lui Mubarak), a confirmat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că acesta este în comă.

Televiziunea de stat a anunțat că va difuza „în curând” un comunicat oficial despre starea de sănătate a președintelui. Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, soția sa Suzanne se află la spital pentru a fi alături de el.

UPDATE 00.21 Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost declarat „clinic mort” marți seară după transferul său la un spital militar dintr-o suburbie a Cairo, a anunțat agenția oficială Mena, citată de AFP.

Mubarak este „clinic mort”, „inima sa a încetat să mai bată și a fost resuscitat cu un defibrilator de mai multe ori însă nu a reacționat”, conform agenției care citează o sursă medicală.

Ulterior, o sursă medicală citată de AFP a declarat că Hosni Mubarak „se află în comă și medicii încearcă să îl reanimeze. Acesta respiră cu ajutorul aparatelor”, a afirmat sursa.

Între timp, zeci de mii de egipteni s-au strâns în Piața Tahrir din Cairo, cerând regimului militar să renunțe la putere. Tot în Piața Tahrir, egiptenii i-au cerut lui Mubarak să demisioneze, la începutul anului trecut.

sursa foto BBC

Fostul președinte, contrâns să demisioneze în februarie 2011 de o revoltă populară fără precedent, a fost anterior transferat de la penitenciarul Tora din sudul Cairo la spitalul militar din Maadi aflat la câțiva kilometri distanță, în urma unui atac vascular cerebral, a anunțat presa de stat.

Fostul șef de stat a fost condamnat la închisoare pe viață la 2 iunie pentru represiunea revoltei împotriva regimului său la începutul anului 2011, care s-a soldat cu aproximativ 850 de morți.

Tribunalul nu l-a acuzat că a avut o responsabilitate directă, însă nu a luat dispozițiile necesare pentru a împiedica moartea victimelor.


UPDATE 23.59 Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, arestat de aproximativ două săptămâni, este în drum spre un spital militar de la marginea Cairo, după o deteriorare rapidă a stării sale de sănătate, a transmis marți o sursă penitenciară, citată de AFP.

Hosni Mubarak a părăsit penitenciarul Tora din sudul Cairo într-o ambulanță îndreptându-se către spitalul militar Maadi după ce a suferit un atac vascular cerebral, a precizat aceasta.


Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, arestat de aproximativ două săptămâni, a suferit un atac cerebral, a anunțat presa de stat, citată de AFP.

„Degradarea stării de sănătate a lui Mubarak, victimă a unui atac cerebral”, a transmis televiziunea publică. Informația a fost confirmată de agenția oficială de presă Mena.

Anterior, agenția a transmis că fostul șef al statului, constrâns să demisioneze în urma unei revolte populare fără precedent în februarie 2011, a suferit din nou o resuscitare cardiacă și ar putea fi transferat la un spital militar.

„Inima fostului președinte Hosni Mubarak (…) s-a oprit și acesta a fost salvat cu ajutorul unui defibrilator”, a spus agenția, citând surse ale securității. „Starea de sănătate a lui Mubarak a intrat într-o fază gravă”, a adăugat aceasta.

Mubarak a fost deja resuscitat de două ori la 11 iunie după un stop cardiac.

Agenția a citat înalți responsabili aflați sub anonimat care nu au exclus un transfer al fostului președinte „către un spital militar în următoarele ore dacă starea sa de sănătate continuă să se deterioreze”.

Mubarak, în vârstă de 84 de ani, este deținut într-o celulă medicală a penitenciarului de la Tora, în sudul Cairo, după condamnarea sa la închisoare pe viață la 2 iunie, dată la care starea sa de sănătate a început să se deterioreze. Surse din securitate au raportat ca acesta suferă de o depresie acută, de dificultăți respiratorii și de hipertensiune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să...
Iaurt făcut în casă. O rețetă gustoasă și sănătoasă
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Un nou tip de plastic dispare atunci când nu mai ai nevoie de el
×