Prima pagină » Puterea Gândului » Interesul de la urmă al dlui Antonescu

Interesul de la urmă al dlui Antonescu

Interesul de la urmă al dlui Antonescu
În sfârșit, cineva din coaliția la putere și-a scos ochelarii de cal și a văzut interesul național pâlpâind, aproape stins

În sfârșit, cineva din coaliția la putere și-a scos ochelarii de cal și a văzut interesul național pâlpâind, aproape stins. Acesta a fost președintele interimar, Crin Antonescu. A acționat târziu, după ce deciziile politice luate împreună cu premierul Victor Ponta au determinat organismele UE, îngrijorate de viitorul statului de drept în România, să amenințe cu sancțiuni și după ce țara pe care, provizoriu, o conduce a fost intens mediatizată internațional drept exemplu de supercorupție și deviere de la standardele democratice europene. A fost un șir de reacții extrem de dure, la care liderii USL nu se așteptau. Furtuna  stârnită le-a ruinat credibilitatea în raport cu Uniunea Europeană, i-a oferit președintelui suspendat, Traian Băsescu, o nouă temă de campanie – „izolarea României” și, mai ales, le-a alterat, prin consecințele ei economice, imaginea internă și șansele de a obține majoritatea mandatelor parlamentare, după scrutinul din toamnă. Așa că, în timp ce dezangajatul prim-ministru Victor Ponta completa, anevoie, extemporalul dat de Bruxelles, perechea sa de la Cotroceni a hotărât să nu mai piardă timpul, așteptând reuniunea Camerelor și să  promulge Legea referendumului în varianta cerută de Curtea Constituțională și de UE, adică menținând cvorumul de jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscriși pe liste, pentru validarea plebiscitului.

„Spre deosebire de alții, înțeleg întotdeauna să pun interesul național în fața interesului partizan sau personal”, și-a motivat dl Antonescu decizia, făcând, probabil, referire prin „alții” la pedeliști, ale căror urlete și dezinformări ar fi adus grave prejudicii țării. Oricât de ascuțit ar țipa europarlamentarul Monica Macovei, atinsă de închipuita lovitură de stat, sunetul acela face mai puțin rău României decât semnătura premierului Ponta pe o ordonanță de urgență neconstituțională. Or, aici, despre acte și măsuri guvernamentale ce slăbeau statul de drept a fost vorba.  Nu se cuvine ca dl Antonescu, care le-a cauționat pe toate și a atacat virulent Curtea Constituțională, să-și facă un titlu de glorie din îmbrățișarea interesul național, în al doisprezecelea ceas. Respectarea verdictelor Curții, a Constituției și instituțiilor reprezintă o chestiune de principiu și n-ar fi trebuit pusă, niciodată, în  discuție  internă și internațională. Or USL tocmai asta a făcut și s-a dovedit foarte ezitantă când i s-au cerut dovezi de bună credință. Drept urmare, noua putere continuă să aibă o reputație îndoielnică, draftul Raportului CE pe justiție, foarte critic la adresa evoluțiilor de la București, certificând acest lucru.  Iar consecințele nu se opresc aici. Președintele interimar recunoaște că aderarea României la spațiul Schengen ar putea fi, din nou, amânată. „În acest moment este foarte de presupus că pretextul acesta (al derapajelor privind statul de drept – n.r.) va fi folosit în continuare de către cei care s-au împotrivit și înainte”, a declarat el, cu un accent de indignare. Cu alte cuvinte: „Noi nu am greșit cu nimic, sunt acolo unii răi, care nu ne vor!”. Așa o fi, dar USL, în primul rând, și bocitoarele pedeliste de la Bruxelles le-au oferit pretextul. Iar dl Antonescu, deși îmbracă armura naționalistă la mitinguri, nu mai poate ieși din noroiul politic, pur ca un crin.  

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Recomandarea video

Mediafax
Hoții au furat o banană din muzeu, iar valoarea ei ajunge la milioane de dolari
Digi24
Reacția Kremlinului după ce președintele Dan a reconfirmat că drona de la Galați era rusească
Cancan.ro
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
SURSE Guvernul Tomac, în impas: Nicușor Dan are voturile, dar refuză sprijinul suveraniștilor
Mediafax
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Click
S-a mutat într-un bloc nou și a avut un șoc! Cum au reușit vecinii să îl scoată din minți: „Nesimțirea este la cote maxime”
Digi24
Cum funcționează injecţia care a eliminat complet tumorile la pacienţi la care chimioterapia nu dădea rezultate
Cancan.ro
Pensii mai mari pentru 800.000 de pensionari români, dacă depun acest document
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Te-ai gândit vreodată că va exista o CAMIONETĂ PORSCHE?
Descopera.ro
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Gigantul american 3M, dat în judecată pentru contaminarea mediului cu substanțele eterne PFAS