Prima pagină » Economic » Top 50 al celor mai mari mine și zăcăminte de aur din lume. Pe ce loc se află aurul României. Estimările rezervelor de la Roșia Montană, Bucium și Certej

Top 50 al celor mai mari mine și zăcăminte de aur din lume. Pe ce loc se află aurul României. Estimările rezervelor de la Roșia Montană, Bucium și Certej

Trebuie să vedeți HARTA PUBLICATĂ de...

Zăcămintele de aur din România figurează într-o top al celor mai mari mine și zăcăminte de metal scump din lume, publicat recent de Natural Resources Holdings.

Natural Resources Holdings a realizat un raport ce cuprinde un top 50 al minelor în producție și al zăcămintelor neexploatate și care avertizează cu privire la reducerea, în următorii ani, a rezervelor exploatabile de aur din lume. 

Dintr-o listă inițială de 1.896 de companii, autorii raportului au identificat 212 entități – publice, private – care dețin 439 de zăcăminte de aur ce conțin fiecare peste un milion de uncii Troy (o uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame), se arată în raportul „Clasamentul minelor și depozitelor de aur 2012″, realizat de NRH Research.

„Scopul nostru este de a identifica zăcăminte neexploatate sau mine aflate în producție care dețin peste un milion de uncii Troy de resurse in-situ respectând standarde în domeniu, precum CIM NI 43-101, JORC sau SAMREC”, precizează autorii raportului. 

Din cele 439 de mine și zăcăminte având fiecare peste un milion de uncii de aur, numai 189 sunt în producție și au ca proprietari companii cu o valoare de piață de peste 1,8 miliarde de dolari.

Sursa: NRH

Autorii raportului notează că Pebble (depozit de aur în SUA, Alaska), Reko (Pakistan), Donlin (SUA), KSM (Canada) și Roșia Montană (România), care reprezintă aproape 20% din depozitele de aur neexploatate cuprinse în raport, sunt „puțin probabil să devină mine pentru 10-30 de ani”.

Sursa: NRH

Pe primul loc în top 50 mondial al zăcămintelor neexploatate, după resursele in situ, se află depozitul Pebble, din SUA, Alaska, aflat în proprietatea Northern Dynasty/Anglo American și estimat la 107,3 milioane uncii. Pe poziția a doua se află depozitul KSM, din Canada, deținut de Seabridge Gold, și evaluat la 63,79 milioane de uncii, urmat de Natalka, un depozit situat în Rusia, estimat la 58,95 de milioane de uncii și aflat în proprietatea Polyus Gold.

Zăcământul de la Roșia Montană, al companiei Gabriel Resources, se situează pe locul 17 în top 50 mondial al zăcămintelor neexploatate, după resursele in situ, din punct de vedere al conținutului în uncii Troy, fiind evaluat la 18,5 milioane de uncii de aur. Un alt zăcământ din România, din Rovina (Hunedoara) – al Carpathian Gold, prin subsidiara sa Samax România – este estimat la 6,96 milioane uncii de aur și ocupă poziția 47 în clasament.

Roșia Montană Gold Corporation, care dezvoltă proiectul minier de la Roșia Montană, din Munții Apuseni, având costuri proiectate de un miliard de dolari, estimează că va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei, potrivit Ziarului Financiar. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.

În topul celor 439 de mine și zăcăminte (după resursele in situ), zăcământul de la Roșia Montană ocupă locul 38, iar cel de la Rovina, locul 104. Pe locul 184 se situează zăcământul de la Certej, al companiei El Dorado, evaluat la 3,83 milioane de uncii de aur.

Gabriel Resources mai deține și un alt zăcământ în România, la Bucium, evaluat de același raport la 1,8 milioane de uncii Troy, și care ocupă poziția 332 în clasamentul celor 439 de mine și zăcăminte.

Cine este NRH

Natural Resource Holdings se axează pe achiziția, dezvoltarea și deținerea de resurse naturale cu potențial pe termen lung. Din 2008, NRH a achiziționat șase depozite în America de Nord care conțin 1,58 milioane de uncii de aur, 60 de milioane de uncii de argint, 280 de milioane de tone de minereu de fier.

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace