Acest loc din România este supranumit „Mamaia Vestului”. Unde se află peisajele de basm din Munţii Semenicului

Acest loc din România este supranumit „Mamaia Vestului”. Unde se află peisajele de basm din Munţii Semenicului
Publicat: 14/08/2023, 21:40

Turiștii care ajung la Văliug, în Munţii Semenicului, sunt fascinați de locul supranumit ”Mamaia Vestului” din Banat la poalele Semenic-ului. Este un loc al contrastelor unde se îmbină distracțiile zgomotoase de noapte cu momente de liniște și izolare completă.

Aici se poate mânca din aceleași mâini care i-au gătit Regelui Charles, dar pentru asta trebuie să știm la ce poartă să batem și de cine să întrebăm.

„De peste tot din țară, vin chiar și din Constanța, București, dar preponderent din Timișoara, transilvania, adică vestul țării”, spune Oana Gaiţă, manager pentru stirileprotv.ro.

Peste zi, malul lacului se transformă în plajă cu baldachine.

Văliugul, așa cum arată acum, a fost visul lui Ioan Popa, un antreprenor din Banat, devenit între timp primar al Reșiței. El a făcut prima investiție aici, în urmă cu 16 ani.

Numărul de locuri de cazare a crescut de la 100, la 1400 iar stațiunea continuă să se extindă mai ales că există și o infrastructură de schi care se va dezvolta până în inima Semenicului. Pe lac au apărut și alte pontoane cu distracție de noapte.

„Obișnuiam să merg vara la Saint Tropez. Mi-a venit ideea, domle, de ce să mai cheltui eu banii în Franța în fiecare an, de ce să nu fac o locație similară cu ce e acolo și să încerc să aduc public aicea”, spune Ioan Popa.

În contrast cu animația de la Văliug, la nici 20 de kilometri distanță, găsim Lacul 3 Ape. Aici este o liniște deplină pentru că vin familii cu cortul să pescuiască şi să se bucure de foșnetul pădurii.

Pe dealurile din jur au apărut și primele două case de închiriat. Proprietarul a avut grijă să păstreze arhitectura specifică șvabilor bănățeni.

„Sunt aceste sculpturi şi desene și aceste obloane care la noi în banat se numesc șolocaturi. V-a atras asta? E tradițional. Sunt niște case tradiţionale care au în spate ciubăr, grătar, saună”, explică o turistă.

Meniul care l-a surprins şi pe Regele Charles

Între cele două lacuri este satul Garâna, devenit foarte cunoscut în lumea iubitorilor de jazz. Ajuns la a 27-a ediție, festivalul atrage mii de oameni care au descoperit astfel frumusețea locului.

Printre ei, Alina şi Gabriel care și-au închis restaurantul dichisit din Timișoara și au acum la Garâna o grădină cu doar 6 mese. Primesc clienți numai în weekend, cu rezervare.

Casa boemă, în care rândunelele și-au făcut cuib pe tavan, atrage un public la fel de boem.

Talentul Alinei de a combina ingredientele l-a surprins şi pe Regele Charles. În urmă cu câţiva ani, a dus la Londra o cremă fină de frunză de mușcată care a înnebunit întreaga suită regală.

Meniul este restrâns la un aperitiv, 3 supe și borșuri, plus sarmale și gulaș. Cumpără ingredientele de la țăranii din satele vecine și așa ajută comunitatea să supraviețuiască.

„Leuștean din grădina noastră, în borșul de vițel cu sfecla roșie, e un borș senzațional. L-am făcut cu borș făcut de mine din tărâțe de grâu și de porumb”, spune Alina Săftulescu.

Este nevoie de cel puțin o săptămână ca să descoperi farmecul ținuturilor de la poalele Semenicului. La Văliug se organizează ture de o zi, cu bicicleta electrică. Costa 250 de lei, bani în care turiștii primesc tot echipamentul necesar dar și ghidul care să-i ducă prin necunoscutul Banat.

Sursa FOTO: Arhiva Gândul

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni