VIDEO EXCLUSIV | Administrația Străzilor va schimba scările rulante de la Universitate cu patru milioane de lei. Director: „Se infiltrează apa, acolo este mai mult exterior, au fost puse scări de interior”

Publicat: 13/03/2023, 21:30

Marian Bârgău, director general al Administrației Străzilor, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că cele opt scări rulante de la ieșirea din Pasajul de la Universitate sunt degradate și vor fi schimbate cu suma de patru milioane de lei.

„Referitor la scările rulante, cele opt, starea lor este destul de degradată, le-am luat în calcul anul acesta, sunt bugetate, vom face licitația luna următoare, și sperăm noi ca până la sfârșitul anului să fie și montate”, a declarat Marian Bârgău în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

 Potrivit directorului Administrației Străzilor București, scările rulante de la Piața Universității nu mai pot fi reparate.

„Astăzi reparăm ceva, mâine se strică altceva”

„Scările au cel puțin 20 de ani de funcționare, din păcate nu se mai pot repara, astăzi reparăm ceva, mâine se strică altceva, și atunci am ajuns la concluzia că ar trebui înlocuite, plus că, la momentul respectiv, au fost puse scări de interior, iar acolo este mai mult o zonă de exterior, și am luat în calcul acest aspect. Se infiltrează apa și se degradează. Partea de sus nu a fost gândită cu o copertină”, a precizat Marian Bârgău, care a adăugat faptul că noile scări vor costa aproximativ 4 milioane de lei.

„Avem un buget de 274 de milioane de lei”

Directorul general al ASB a mai explicat cum este împărțit bugetul pe 2023 al instituției pe care o conduce.

„Avem un buget de 274 de milioane de lei, undeva la 96 de milioane vor fi investiții, undeva la 110 pe zona de reparații, iar diferența intră pe partea de materiale, pentru că noi avem și secții proprii, atât de indicatoare, semafoare, reparații poduri și pasaje, oglinzi, acestea le punem noi în momentul de față”, a mai precizat Marian Bârgău în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×