Prima pagină » Actualitate » Piedone a controlat azi benzinăriile și a închis un Subway. S-au analizat mai multe probe de combustibil, ca să se afle „dacă a fost botezat”

Piedone a controlat azi benzinăriile și a închis un Subway. S-au analizat mai multe probe de combustibil, ca să se afle „dacă a fost botezat”

Luiza Dobrescu

După raziile de zilele trecute, când au fost închise trei mall-uri, controalele ANPC au continuat și vineri. Inspectorii Protecției Consumatorului au descins, de data aceasta, în benzinării ca să vadă dacă nu cumva în combustibil a fost pusă apă, după cum ne-au declarat inspectorii din cadrul instituției de control. Între timp, a fost închis și un Subway din incinta unei stații PECO.

Inspectorii ANPC au demarat controale, vineri, în toate benzinăriile din Capitală. Au fost prelevate probe de combustibil, care au fost duse la analiză, ulterior.

S-a verificat dacă benzina „n-a primit botezul”, după cum ne-a declarat șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Între timp, cei de la  ANPC au mai verificat și unitățile din incintă care serveau preparate culinare.

Subway închis

În urma acestor verificări, restaurantul Subway de pe Strada Alexandriei a fost închis din cauză că mâncarea nu era proaspătă, nu avea etichetă de proveniență, temperaturile erau neconforme, iar tăvile în care erau pregătite produsele nu erau din inox, ne-au declarat inspectorii ANPC.

La o altă benzinărie OMV a fost suspendată zona de patiserie, precum și o alta, la un Rompetrol din zona Ferentari.

Inspectorii au luat benzină la pet

Inspectorii ANPC au pus la cale și câteva scenarii în urma cărora, angajații unor benzinării au căzut în plasa celor de la Protecția Consumatorului. Au permis unor inspectori sub acoperire să alimenteze de la pompă în recipiente neconforme, ba mai mult, unii angajați nici nu au fost atenți când cei de la ANPC au luat benzină în bidoane de 2 l, s-au plimbat printre pompe fără să fie remarcați și apoi au dispărut fără să plătească.

Au reapărut, la scurt timp, ca să-l informeze pe șeful unității despre această situație și ca să sesizeze organele competente ISU și Protecția Muncii.

În urma acestui episod, activitatea benzinăriei a fost sistată de către ANPC, până la remedierea problemelor, ne-a mai spus Piedone.

O nouă zi în care s-a lăsat cu amenzi și cu unități închise

Potrivit comunicatului ANPC, controalele de vineri au vizat verificarea conformității cu reglementările legale și protecția consumatorilor.

„Rompetrol Downstream SRL, Zețari București:
În cadrul controlului efectuat la această locație, au fost identificate multiple nereguli, inclusiv:
•Deficiențe de temperaturi neconforme;
•Depozitarea produselor alimentare direct pe paviment;
•Fructe cu părți moi și deshidratate;
•Produse preparate care nu respectau gramajele stabilite în fișa de producție, în defavoarea consumatorilor.
De asemenea, au fost identificate încălcări ale normelor de siguranță alimentară în zona pompelor, unde s-a alimentat într-un recipient neconform, punând astfel în pericol viața și sănătatea persoanelor. Conform legislației, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 35.000 de lei (din care 3.000 de lei sunt deja plătiți).
Au fost oprite definitiv de la comercializare 2,6 kg de produse alimentare, în valoare de 257,5 lei, și a fost dispusă oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor. Probele prelevate pentru analiza cifrei octanice și cetanice sunt în custodia operatorului economic și vor fi transmise la SGS România pentru verificare.
Zola Food International SRL:
La acest operator economic au fost identificate mai multe deficiențe privind fluxul tehnologic și condițiile de igienă:
•Lipsa unui spațiu de triaj pentru personal;
•Lipsa echipamentului sanitar de protecție (vestiare, grupuri sanitare);
•Produse alimentare depozitate fără elemente de identificare corespunzătoare;
•Proceduri neconforme privind depozitarea și manipularea produselor.
De asemenea, au fost găsite produse alimentare expuse la comercializare care nu respectau reglementările de siguranță alimentară, ceea ce le face nesigure pentru consum. Operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 15.000 de lei (din care 1.500 lei sunt deja plătiți), iar produsele respective au fost oprite definitiv de la comercializare. Măsurile complementare includ oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, termenul de remediere fiind stabilit la 30 de zile.
Petrom-OMV – Stația Eroii Revoluției:
În urma controlului efectuat la această locație, au fost descoperite următoarele nereguli:
•Produse de patiserie depozitate la temperaturi necorespunzătoare;
•Agregate frigorifice cu chedere deteriorate;
•Resturi de alimente și urme de praf în camerele frigorifice.
Ca urmare a acestor deficiențe, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 20.000 de lei (din care 1.500 lei sunt deja plătiți), iar 2 kg de produse au fost oprite definitiv de la comercializare, în valoare de 480 lei.
ANPC continuă să monitorizeze atent activitatea operatorilor economici pentru a asigura siguranța consumatorilor și respectarea normelor în vigoare. Toți operatorii economici verificați au fost somați să remedieze deficiențele identificate în termen de 30 de zile, iar măsurile complementare aplicate includ oprirea temporară a prestării serviciilor”, după cum reiese din comunicatul transmis.

CITEȘTE ȘI:

Sun Plaza, al treilea mall închis de Piedone, după Băneasa și AFI. Ce nereguli a găsit ANPC la unitățile din mall

Înainte să înceapă controalele în Sun Plaza, ANPC a închis Shaormeria Dristor/ Activitatea a fost sistată iar marfa retrasă de la vânzare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!