Anunțul momentului, despre pensiile românilor! Se întâmplă chiar din această lună

Anunțul momentului, despre pensiile românilor! Se întâmplă chiar din această lună
Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ
Publicat: 04/12/2020, 18:10
Actualizat: 04/12/2020, 20:50

Casa de Pensii a soluţionat, anul acesta, peste 22.000 de cereri de recalculare pentru pensionarii care nu au depus toate actele sau au mai lucrat după pensionare. Astfel, zeci de mii de români primesc deja pensia recalculată.

Și peste 40.000 de români din diaspora au primit decizii de pensionare în acest an, unele dintre ele fiind mai vechi şi de cinci ani. Vestea și mai bună este că pensiile pentru luna sărbătorilor au început să fie plătite deja de miercuri, 2 decembrie.

Noi ducem o cursă de recuperare a acestor restanţe, am preluat un volum foarte mare de dosare care au ieșit din termenul legal de soluţionare de 45 zile, erau restanţe istorice foarte mari la pensiile naționale și internaționale, de 2-5 ani zile restanţe. Am avut o cursă infernală şi continuăm, am ajuns aproape la zero, avem doar câteva dosare de o complexitate deosebită, până în 10 dosare la nivel naţional, am reușit să recuperăm aproape integral toate dosarele restante pe pensiile naționale”, a anunţat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, vineri, la Antena 3.

Câţi bani în plus primesc pensionarii

Întrebat cât ar putea să crească pensia după recalculare, şeful Casei de Pensii spune că nu se poate vorbi de o medie, totul se bazează pe contribuţiile plătite, dar depinde de fiecare beneficiar în parte.

Avem recalculări la care oamenii primesc şi de 200-300 de lei în plus, dar e vorba de nivelul de contribuţii pe care fiecare l-a adus la sistemul public de pensii”, a explicat Daniel Baciu.

Premierul Ludovic Orban a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu pensiile românilor în 2021

Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, premierul Ludovic Orban a garantat faptul că pensiile vor fi mărite în 2021.

De asemenea, prim-ministrul i-a asigura pe pensionari că puterea de cumpărare ar urma să crească, după majorare. Premierul nu a făcut, însă, public procentul cu care va fi majorat punctul de pensie.

Fireşte că va fi mărit, cu cât vom vedea pentru că, v-am spus, creşterea pensiilor trebuie să fie în acord cu nişte indicatori economici – creşterea economică, rata inflaţiei. Noi vrem să creştem pensiile şi în acelaşi timp să creştem puterea de cumpărare a pensiilor, doar în baza unei dezvoltări economice care se bazează pe o creştere economică serioasă”, a precizat Ludovic Orban, potrivit România TV.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”