Ilie Bolojan anunță că PNL va decide mâine dacă votează sau nu Guvernul Niculescu. „Dăm un vot pentru țară, nu pentru cineva anume”

Publicat: 16 10. 2026, 19:09
Actualizat: 16 10. 2026, 20:45
Premierul interimar Ilie Bolojan sustine o declaratie de presa la sediul Partidului National Liberal (PNL) din Timisoara, sambata, 16 mai 2026. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Ilie Bolojan, a explicat vineri, 16 octombrie, pentru Digi24, motivele pentru care formațiunea sa politică este dispusă să voteze pentru învestirea noului Executiv cu puteri depline, format de Luca Niculescu. Premierul demis a declarat că România nu își mai permite să continue cu un Guvern interimar, însă a subliniat că decizia concretă va fi luată sâmbătă, 17 octombrie, când liberalii se întrunesc în Biroul Politic Național. Reacția lui Ilie Bolojan vine la două zile după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a confirmat că partidul susține învestirea Guvernului Niculescu.

 Loading ...

„Nu mai e o problemă de calcule politice, ci de responsabilitate față de țară” / „PNL sigur intră în opoziție”

„PNL ar putea să voteze Guvernul Luca Niculescu, dar asta vom decide mâine, în Biroul Politic Național. Nu mai e o problemă de calcule politice. E o problemă de responsabilitate față de țară. Suntem într-o criză prelungită, din cauză că PSD în mod iresponsabil a demis Guvernul. Sistemul nostru administrativ nu e pregătit pentru interimate.

Suntem în situația în care dacă nu avem un guvern intrăm în complicații foarte mari. Servicii de bază nu vor mai putea funcționa, avem nevoie de contractarea de credite de pe piețele internaționale și cu guvern interimar contractezi la dobânzi mai mari, trebuie pregătit bugetul pe 2027.

Voi propune mâine să acordăm un vot pentru învestirea acestui Guvern. Noi sigur vom intra în opoziție. Singurele discuțiii pe care le-am avut cu domnul Luca Niculescu sunt legate de respectarea angajamentelor bugetare”, a transmis Ilie Bolojan.

„Cel mai periculos adversar al Guvernului Niculescu este tot PSD”

„Criza politică a fost prelungită foarte mult, nu din vina noastră. Nu votăm pentru cineva anume, ci dăm un vot pentru această țară. Atunci când se va sări peste cal, vom reacționa.

Mi-e greu să spun care va fi evoluția acestui Guvern, dacă va fi învestit. Cel mai periculos adversar e tot PSD. Și-au dat jos propriile guverne anii trecuți, au generat criza în Guvernul pe care l-am condus pentru că am făcut ce e mai bine pentru țară. Principalul pericol și pentru Guvernul Luca Niculescu este PSD.

Nu am apucat să citesc programul de guvernare, dar, din ceea ce mi-au comunicat colegii, sunt anumite aspecte care țin de respectarea angajamentelor pe care le-a luat România”, a declarat Ilie Bolojan.