Când a murit de fapt Maria COCORU. Ce dovezi au cerut judecătorii ca să poată continua procesele misterioasei proprietare a unei părți din Parcul IOR
Maria Cocoru, proprietara terenului retrocedat de 12 hectare din Parcul IOR și a altor numeroase imobile, avea zeci de procese în care se judeca în special cu autoritățile, pentru multele amenzi primite pentru distrugerea spațiului verde. Toate au fost suspendate sau amânate după decesul Mariei Cocoru, până când moștenitorii îi vor prelua averea. După primul proces reluat în acest an, Gândul a aflat la ce dată a murit femeia care deținea o avere impresionantă.
- Maria Cocoru a devenit în 2005, când avea 70 de ani, proprietara a 12 hectare de teren din Parcul IOR, în urma unei decizii de retrocedare controversate.
- Decizia a fost contestată de Primăria Sectorului 3, care însă a pierdut în instanță în fața femeii ce deține în acte numeroase proprietăți. (mai multe informații AICI)
- Bucata din Parcul IOR care a ajuns la Maria Cocoru a fost, de-a lungul ultimilor ani, în centrul atenției autorităților, pentru defrișări ilegale, pârjoliri și otrăviri de arbori. (informații detaliate AICI)
- Așa a ajuns Maria Cocoru să aibă, de-a lungul timpului, numeroase procese în care a contestat amenzile primite de la Primăria Sectorului 3, Primăria Capitalei sau de la Garda de Mediu, a cerut anumite drepturi și a atacat decizii ale autorităților care constatau cum dispar copaci și arbuști din zona care fusese parte din parc, fie prin găuri făcute cu bormașina la baza arborilor, fie prin incendii sau tăieri ilegale. (Gândul a scris AICI despre acest dezastru ecologic)
În vara anului trecut, instanțele unde se judecau procesele Mariei Cocoru au început să amâne dosarele. Abia în toamnă s-a aflat și motivul pentru care instanțele nu mai puteau continua judecarea proceselor.
Gândul a dezvăluit, în exclusivitate, din 18 octombrie (mai multe detalii AICI) că procesele Mariei Cocoru s-au amânat în urma decesului acesteia, până când moștenitorii îi preluau averea și toate drepturile, dar și toate obligațiile legale și fiscale.
Atunci, însă, nu se știa și data decesului femeii care deținea o avere uriașă, pentru că singura confirmare era de la o instanță a Curții de Apel București care judecă un dosar în care Maria Cocoru era pârâtă. La un termen din septembrie 2004, acea instanță a trecut în dreptul numelui Mariei Cocoru că este ”decedată”.
De atunci, toate procesele Mariei Cocoru au fost fie suspendate, fie au primit termene în ianuarie sau februarie 2025, date până la care se aștepta stabilirea succesorilor acesteia.
Când a murit Maria Cocoru
Tot în septembrie, într-un proces în care Maria Cocoru a contestat o amendă primită de la Primăria Sectorului 3, dosar care ajunsese la faza de pronunțare, judecătorii au luat la cunoștință că aceasta a decedat și au dispus repunerea cauzei pe rol. Asta pentru că nu puteau da o decizie de validare sau de anulare a unei sancțiuni contravenționale când partea care a făcut contestația era deja decedată.
Instanța a obligat însă atunci ca până la următorul termen, din 16 ianuarie 2025, reclamanta Maria Cocoru să fie reprezentată de un avocat, care să depună o copie de pe certificatul de deces.
La termenul de joi 16 ianuarie, la instanță s-a prezentat un avocat care a reprezentat-o pe Maria Cocoru în mai multe procese și a confirmat în fața judecătorilor, prin documentul solicitat, că proprietara terenului retrocedat din Parcul IOR nu mai poate fi parte în proces, în urma decesului.
Gândul a aflat, în exclusivitate, că pe certificatul prezentat instanței scrie că Maria Cocoru a decedat în 25 iulie 2024.
Sursele Gândul au mai spus, în exclusivitate, că la acest moment nu este finalizată succesiunea pentru întreaga avere lăsată de Maria Cocoru.
Într-un alt proces, care are termen în 22 ianuarie, avocații sunt obligați să se prezinte pentru a indica moștenitorii Mariei Cocoru.
Ce se întâmplă cu amenda de 35 milioane de euro primită de Maria Cocoru de la Poliția Locală
Printre procesele Mariei Cocoru este și contestația pe care a făcut-o după amenda de aproximativ 35 milioane de euro primită în octombrie 2023 de la Poliția Locală a Capitalei, din dispoziția primarului Nicușor Dan.
Judecătoria Sectorului 3 a respins, în 5 noiembrie 2023, plângerea Mariei Cocoru față de amenda aplicată de edilul-șef al Capitalei, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală și Control a Municipiului Bucureşti, pentru că proprietara celor 12 hectare de teren retrocedat din Parcul IOR a murit înainte de soluționarea cauzei.
Avocatul Alexandru Coman a explicat, pentru Gândul, de ce procesul verbal al Poliției Locale a Capitalei din octombrie 2023 rămâne în vigoare, dar el nu mai poate fi executat în cazul Mariei Cocoru.
”De vreme ce defuncta Maria Cocoru a primit această amendă în calitate de persoană fizică, legea, printr-o excepție stabilită negru pe alb, îi exonerează de plata amenzii pe succesori”, a spus Alexandru Coman.
Astfel, potrivit avocatului, pentru ca această amendă să fie executată, Municipalitatea trebuie să aștepte să se stabilească succesorii Mariei Cocoru și să înceapă o nouă procedură de constatare a unor nereguli împotriva acestora, printr-un alt proces-verbal, ce trebuie adresat împotriva succesorilor, care la rândul lor au dreptul separat, individual, să îl conteste în instanță.
”Deci, din păcate, această amendă rămâne neîncasabilă de statul român”, a precizat avocatul.
Petrică Băjenaru, unul dintre moștenitorii Mariei Cocoru?
În acte, Maria Cocoru era proprietara terenului de 12 hectare din Parcul IOR. Numai că, potrivit informațiilor obținute de Gândul, unul dintre moștenitorii ei ar fi chiar Petrică Băjenaru, care ar fi fost în toți acești ani proprietarul din spate al acestui teren.
Maria Cocoru era mătușa lui Petrică Băjenaru, personaj extrem de discret, dar considerat foarte influent în domeniul retrocedărilor.
:format(webp):quality(80)/https://www.gandul.ro/wp-content/uploads/2024/10/Petrica-Bajenaru-1.png)
Despre Petrică Băjenaru, Cancan scria în anul 2017 că ar deține 13 hectare din Parcul Titan și că fi fost implicat în tranzacţia Park Lake, din care ar fi obţinut 65 de milioane de euro. Mai mult, Băjenaru ar fi obţinut şi terenul pe care se află Şcoala Ilioara, pe care ar fi cerut la acel moment 25 de milioane de euro.
În imaginile publicate atunci de Cancan, mașinile lui Petrică Băjenaru erau surprinse în fața casei Mariei Cocoru, proprietara din acte a celor 12 hectare de teren din Parcul IOR.
:format(webp):quality(80)/https://www.gandul.ro/wp-content/uploads/2024/10/Masina-Petrica-Bajenaru.png)
CITEȘTE ȘI: