Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar

Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 19/04/2024, 20:18

Au au apărut primele căpșuni românești, pe o piaţă invadată de fructe din Grecia şi Turcia. Temperaturile de vară de săptămâna trecută au fost de mare ajutor, iar primele căpşuni s-au copt cu trei săptămâni mai devreme în solariile unui producător din Bihor, chiar dacă nu sunt chiar pentru orice buzunar.

„Anul ăsta a început cu trei săptămâni mai devreme faţă de anul trecut. Vremea foarte caldă ne-a adus în aprilie să avem căpşuni, ceea ce e bine şi pentru noi şi pentru cei care iubesc aceste fructe delicioase. Aproximativ sfârşitul lui mai- începutul lui iunie, sperăm să fie cam până atunci producţia aici la noi”, a declarat unul dintre producători, pentru Observator TV.

Care este preţul unui kilogram de căpşuni româneşti, în pieţe

Cultivatorii muncesc cel puţin luni luni pe an, pentru a fi siguri că fructele sunt sănătoase şi gustoase.

„La doi ani, tot ce se vede aici trebuie scos afară. Totul arat, discuit, frezat, pregătit înapoi, bilonat, plantat, irigaţie săptămânal, plivit, oameni care trebuie să vină la plivit. Sunt o grămadă de lucruri care tebuie făcute. Avem şi bondari care fac polenizarea la flori, ca să fie căpşuna cât mai bună şi mai frumoasă. Peste o săptămână, cantitatea de căpșuni culeasă va fi triplă. Cultura de căpşuni se întinde pe un hectar, iar fructele proaspete ajung în fiecare dimineaţă la orădeni”, precizează același producător.

40 de lei costă un kilogram de căpşuni, acum, dar preţul va scadea la jumătate în câteva săptămâni, odată cu apariţia fructelor din plantaţii descoperite.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Dan Negru, imagini spectaculoase din locul Cinei cea de Taină! Joia Mare vine cu o...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Se CONFISCĂ totul. Legea care se aplică în toată România. Românii au interzis
A murit starul rock and roll-ului. Este cel care i-a inspirat pe artiștii de la...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern