Chivu câștigă pe terenul revelației Como și se duce la 9 puncte de Napoli. Aroganța antrenorului român pentru Conte și Allegri: „Zic și eu ca ei”
Inter a câștigat cu 4-3 pe terenul formației Como, revelația actualului sezon din Serie A, scrie PROSPORT. La finalul partidei, tehnicianul român a avut un singur mesaj de transmis, aluzie la rivalii Conte și Allegri: „Zic și eu ca ei”.
Como a condus cu 2-0, scor de la care echipa lui Chivu a început contraofensiva. Practic, Interul a marcat la fiecare șut pe poartă, întorcând soarta unui meci în care puțini mai credeau.
Inter, aproape campioană a Italiei
„Nerazzurii” și-au asigurat de mult timp, matematic, calificarea în ediția viitoare a Ligii Campionilor, arată ProSport. Iar la finalul jocului de la Como, românul Chivu a ținut să-i ironizeze pe Antonio Conte și Massimilliano Allegri, rivalii de pe banca formațiilor Napoli, respectiv AC Milan.
Mai sunt 6 etape de disputat în Italia, iar Inter conduce detașat clasamentul din Serie A. Are un avans de 17 puncte față de Como, aflată pe locul 5, primul sub zona de Liga Campionilor. Față de Napoli, ocupanta locului 2, Inter are 9 puncte avans. Și 12 față de marea rivală AC Milan, care încheie podiumul.
După meci, întrebat cum comentează lupta la titlu, Chivu și-a permis o aroganță:
„Sunt ca ai mei colegi care vorbesc despre Liga Campionilor: și noi ne apropiem de obiectivul nostru”.
Remarca antrenorului de la Inter are legătură cu afirmațiile pe care au început să le facă rivalii. De când echipele lor nu mai au șanse la campionat, Antonio Conte și Massimilliano Allegri vorbesc numai de asigurarea prezenței în ediția viitoare a Ligii Campionilor ca singur obiectiv.
Chivu: „O victorie care arată o mare maturitate”
„Nu a fost ușor, știam asta. Ne confruntam cu o echipă care luptă pentru ceva important (n.r. – ultimul loc de Liga Campionilor), iar ei au demonstrat asta în prima repriză. Am fost conduși cu două goluri, am marcat unul important care ne-a dat încredere, iar în a doua repriză ne-am schimbat atitudinea. Am dat dovadă de caracter și, în final, chiar dacă nu a fost ușor, am reușit. În prima repriză am fost puțin surprinși de intensitatea lor, dar am reacționat ca o echipă matură care vrea să fie competitivă până la capăt
În dimineața meciului ne-am antrenat doar pentru lovituri fixe. Sunt ocazii importante de valorificat. Avem atacanți grozavi, așa că este important să lucrăm la aceste detalii.
Este o victorie care arată o mare maturitate. Cu 7 meciuri rămase de jucat, trebuie să ne creștem ambițiile și să intrăm pe teren știind că ne putem mări avantajul”, a mai spus Cristi Chivu, potrivit FC Inter News.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Etapă perfectă în Italia pentru Cristi Chivu. Clasamentul în Serie A cu 7 runde rămase până la final