Ciprian Ciucu: „Sunt extrem de nemulțumit de modul cum au avansat lucrările la Prelungirea Ghencea” | VIDEO EXCLUSIV

Publicat: 07/11/2022, 22:00
Actualizat: 07/11/2022, 22:36

Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că este extrem de nemulțumit de modul în care Primăria Generală a administrat lucrările de modernizare a arterei Prelungirea Ghencea.

„Sunt extrem de nemulțumit de modul în care au avansat lucrările în acești doi ani. Extrem de nemulțumit. Am insistat, chiar am dat bani pentru exproprieri, zece milioane din bugetul Sectorului 6 au fost dați Primăriei Capitalei să facă exproprierile”, a declarat Ciprian Ciucu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Edilul sectorului 6 a explicat apoi care ar putea fi motivele pentru care Primăria Generală nu a fost în stare să avanseze cu acest proiect atât de important:

„Probleme administrative, capacitate, lipsă de interes, nu se monitorizează investițiile în timp real. Avem Compania Trustul Metropolitan, unde conducerea a fost numită de USR, și nu au capacitate suficientă ca să lucreze, au fost și probleme de proiectare, trebuie să vă zic acest lucru, și am venit încă din februarie anul acesta cu o soluție. Este un proiect extrem de mare și de greu, iar Primăria Capitalei nu are capacitatea, dar ceea ce m-a durut foarte mult este că s-au blocat în chestiuni administrative, ceea ce nu este de tolerat. Acolo a fost blocajul, nu a fost financiar (…) nu au făcut nimic tot anul. Acest lucru mi se pare inacceptabil”, a mai declarat Ciprian Ciucu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

„Scoatem din discuție tramvaiul, pentru că este o parte foarte, foarte scumpă”

Edilul sectorului 6 a explicat și care este soluția pe care i-a propus-o lui Nicușor Dan, pentru Prelungirea Ghencea.

„Trebuie să vă spun care este soluția pe care i-am propus-o primarului general. Este un principiu în management. Când un lucru este foarte mare, sau foarte complex, îl spargi în bucățele (…) Am zis așa: scoatem din discuție tramvaiul, pentru că este o parte foarte, foarte scumpă, îl amânăm o perioadă, pentru că este foarte scump, nu sunt fonduri, asta știm. După care, iei toate tronsoanele, pentru că ai patru tronsoane principale, și, tronsonul 1 de exemplu, mi-l asum eu, Primăria Sectorului 6, cu bugetul nostru, nu cer nimic de la Primăria Capitalei, nu am nevoie de nimic (…) Am zis, eu în opt luni, dacă mi-l dați în administrare, eu îl dau gata, și vă puteți concentra pe tronsoanele trei și patru, tronsonul doi fiind aproape gata.

Mi-a propus (Nicușor Dan – n.r.) o variantă care pentru mine este neacceptabilă, pentru că eu nu am forța financiară a Primăriei generale. Mi-a propus să iau eu tronsoanele trei și patru și să continue ei tronsonul 1, ceea ce mi se pare inacceptabil”, a mai precizat Ciprian Ciucu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×