VIDEO | Ciucă: Refugiații din Ucraina vor avea parte de cazare, asistență medicală și psihologică în locații special amenajate

Publicat: 25/02/2022, 20:44
Actualizat: 25/02/2022, 20:57

Premierul Nicolae Ciucă a ținut să le mulțumească românilor care s-au implicat în ajutorarea refugiaților ucraineni care au fugit din calea războiului, trecând granițele noastre începând de joi, după declanșarea războiului în Ucraina. Totodată, el a precizat că autoritățile statului pun la dispoziție cetățenilor ucraineni unități de cazare, asistență medicală și psihologică.

„Am analizat măsurile care au fost luate de ieri și până astăzi și am coordonat de asemenea o serie de măsuri care au vizat implicarea mai multor ministere și instituții pentru a putea să sprijinim întregul efortul pe care statul împreună cu societatea civilă pot să le facă pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni. Am considerat că dincolo de efortul ministerelor este foarte mare nevoie să ne coordonăm cu autoritățile locale.

S-a discutat despre deciziile care s-au luat la nivelul Ministerului de Interne, Poliția de Frontieră, Departamentul de Jandarmi, Departamentul pentru Situații de Urgență, am constituit un grup de lucru care a luat legătura cu societatea civilă care și organizațiile neguvernamentale care doresc să participe la acest efort și mulțumesc pentru voluntariat. În acest moment am putut să constatăm că există partea administrativă unde pot fi cazați. În momentul de față nu este instalată pentru că nu este nevoie, nu este traficul atât de mare. Locația este stabilită, toate echipamentele sunt duse la locația respectivă”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că instituțiile statului s-au mobilizat pentru a crea spații pentru cazarea refugiaților din Ucraina și pentru a le asigura acestora asistență medicală și psihologică.

„Toate instituțiile care trebuie să deservească acele locații se vor ocupa îngrijire medicală, inclusiv partea psihologică. Sunt mame cu copii care au nevoie de asistență medicală și psihologică. Am văzut tineri, copii care au fost dispuși să acorde voluntar o mână de ajutor și vreau să le mulțumesc personal pentru modul în care s-au implicat. Românii sunt în măsură să sprijine ceilalți cetetățeni – de oriunde ar fi ei.

Întrebat care va fi situația cu creșterea prețurilor în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, Ciucă a răspuns: „Am discutat toate aceste elemente și ne preocupă. Vom vedea modul în care acestea crează consecințe. Am reușit să identifică soluțiile pe care le aplică de la 1 aprilie pentru a putea să stopăm efectele creșterii prețurilor la energie și gaze.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier...
×