Coloniștii israelieni au bătut o jurnalistă americană în Cisiordania. Mașinile și plantațiile de măslini ale palestinienilor, incendiate

Publicat: 17 10. 2026, 09:43
Actualizat: 17 10. 2026, 09:53
Coloniștii israelieni au bătut o jurnalistă americană în Cisiordania

Incident grav petrecut în Cisiordania. Mai mulți coloniștii israelieni au bătut o jurnalistă americană și pe palestinienii care o însoțeau, vineri, 16 octombrie. Atacatorii au incendiat mașinile și câteva plantații de măslini aparținând palestinienilor care locuiesc acolo.

Potrivit presei internaționale, autoritățile israeliene au deschis anchete cu privire la cele reclamate.

Israelieni mascați au lovit palestinienii aflați la cules de măsline

Aproximativ 80 de coloniști israelieni, mulți dintre ei purtând măști pentru a nu le fi văzute fețele, au bătut un grup de palestinieni care culegeau măslinele într-o localitate din centrul Cisiordaniei. Fotojurnalista americană Heidi Levine, de la publicația The Washington Post, care se afla acolo pentru un reportaj despre recoltarea măslinelor, a fost și ea lovită și este rănită.

 Loading ...

Potrivit The Times of Israel, martorii au relatat că atacatorii au coborât de pe un deal spre livada în care se aflau palestinienii. Unii dintre coloniști au folosit praștii pentru a arunca pietre.

Organizația umanitară Semiluna Roșie Palestiniană, echivalentul Crucii Roșii, a acordat îngrijiri medicale persoanelor rănite în urma atacurilor.

Înregistrările video distribuite pe rețelele sociale arată mai multe persoane mascate care o lovesc cu bastoane pe Heidi Levine, în timp ce jurnalista din Statele Unite se afla la pământ. După ce și-au terminat „misiunea”, atacatorii israelieni au fugit, iar alți jurnaliști și palestinieni aflați în zonă au putut interveni pentru a o ajuta pe americancă.

„Au continuat să mă lovească, iar și iar”

„Mi-au luat toate lucrurile”, a reclamat ea, ulterior. De pe patul de spital, Levine a povestit că a fost împinsă la pământ și lovită în repetate rânduri cu picioarele: „Am fost atacată, împinsă la pământ. Din fericire, aveam vesta antiglonț și casca, altfel probabil nici nu aș mai fi aici, pentru că au continuat să mă lovească cu picioarele, iar și iar”. Jurnalista a precizat că agresiunea s-a încheiat după intervenția colegilor săi palestinieni.

Potrivit presei, martorii au relatat că cel puțin două vehicule militare israeliene au ajuns în zona livezii de măslini în timpul atacului, însă soldații nu au intervenit, iar bătăile au continuat. Mai mult, militarii israelieni au folosit gaze lacrimogene împotriva palestinienilor loviți de coloniști.

Pe înregistrările video se aud chiar și focuri de armă.

La rândul său, armata israeliană a transmis că soldații au tras focuri de avertisment în aer și a promis că toate împrejurările incidentului vor fi investigate.

Cisiordania, sub valul atacurilor coloniștilor evrei

Și în alte localități din Cisiordania au fost reclamate violențe comise de coloniștii evrei, în plin sezon al recoltării măslinelor. Israelienii au atacat palestinieni în livezi și au incendiat mai multe mașini și măslini.

Trei vehicule au fost arse într-o localitate aflată la nord de Ramallah, oraș care găzduiește sediul Autorității Palestiniene. Una dintre mașini aparținea chiar Apărării Civile Palestiniene, organizația responsabilă de intervențiile în situații de urgență. Un membru al acestei organizații a fost atacat în timp ce încerca să stingă incendiul de la un autoturism, iar un palestinian în vârstă de 70 de ani s-a ales cu mai multe răni.

Ambasada Statelor Unite a condamnat violențele din Cisiordania și a cerut investigarea incidentelor. Și conducerea publicației The Washington Post s-a declarat revoltată de atacul asupra jurnalistei sale, cerând o anchetă amănunțită.

Poziția biroului premierului Benjamin Netanyahu a fost următoarea: „Aproximativ 200 de arabi și activiști de extremă stângă s-au confruntat cu 40 de tineri israelieni”.