Combustibilul din Bulgaria, mult mai ieftin decât în România. Diferența este de aproape 3 lei în minus pentru vecinii de la sud
Deși ne confruntăm cu același embargou petrolier instaurat de Iran, efectele economice nu sunt aceleași în România și Bulgaria. Astfel, prețurile benzinei și motorinei arată diferit în țara vecină, fiind sensibil mai mici decât la noi. Diferența dintre costul unui litru de combustibil în Bulgaria și unul în România este una semnificativă, chiar în contextul războiului declanșat de SUA și Israel în Iran, care a generat majorări de prețuri în ultimele zile și în Europa.
Așa cum a scris Gândul, vineri dimineață s-a înregistrat a treia scumpire consecutivă la pompă. Motorina a urcat până la 8,70 lei/l în benzinăriile OMV.
În România, motorina a urcat la aproape 9 lei în doar câteva zile
Concret, prețul motorinei a cunoscut o nouă scumpire în benzinării, pe fondul conflictului militar din Orientul Mijlociu, izbucnit în Iran. Petrom a operat în noaptea de joi spre vineri a treia majorare consecutivă în doar câteva zile. Combustibilul diesel s-a scumpit cu încă 9 bani pe litru, iar în 3 zile creșterea cumulată a ajuns la 33 de bani. Benzina a rămas, pentru moment, la același nivel, conform Profit.
Bulgarii mențin același preț la benzină de la 1 ianuarie, data aderării la moneda euro
Așa cum arată cotațiile de azi din orașul Ruse, nordul Bulgariei, aproape de granița cu țara noastră, motorina diesel se vinde cu 1,38 euro (echivalentul a 6,9 lei), iar benzina costă 1,30 euro (aproximativ 6,5 lei). După cum se știe, bulgarii au aderat la moneda euro de la 1 ianuarie 2026.
De altfel, prețul unui litru de benzină în Bulgaria se menține aproximativ de la începutul anului. Un calcul simplu atestă faptul că un litru de carburant este mai ieftin cu cel puțin 2 lei în Bulgaria decât în România.
AUTORUL RECOMANDĂ