Constantin Hazarian (PNL): „Este o mare realizare că Primăria Capitalei a evitat colapsul financiar / Nu au fost niște ani grozavi din punct de vedere al investițiilor” | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Publicat: 19/12/2022, 21:00

Constantin Hazarian, consilier general PNL, și președintele Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului General al Muncipiului București, a declarat, luni seară, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că Primăria Capitalei are în prezent o stabilitate din punct de vedere financiar, iar în ceea ce privește evitarea colapsului Municipalității, aceasta ar fi „o mare realizare”.

„Este o mare realizare ( că Primăria Capitalei nu a intrat în colaps financiar – n.r.). De ce? Pentru că primarul Capitalei, și eu nu am o relație extraordinară cu el, a reușit să echilibreze balanța financiară între bugetul Capitalei și ceea ce se investește. Nu au fost niște ani grozavi din punct de vedere al investițiilor (pentru că nu au fost bani – n.r.). Capitala, din PIB-ul României, produce undeva la peste 25%. Noi nu primim un sfert din banii care se dau administrațiilor locale, primim mai puțin. Practic, locuitorii Bucureștiului produc niște venituri, dar nu întotdeauna primesc”, a declarat Constantin Hazarian în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Potrivit consilierului PNL, în perioada pandemiei, Primăria Capitalei a avut foarte multe cheltuieli.

„Nicușor Dan a moștenit unele lucruri care erau moștenite și de Gabriela Firea la rândul ei. Din câte știu eu, nu sunt finanțist, s-au acumulat niște datorii, iar colegii de la PSD ne-au spus că ele s-au acumulat în special în perioada de pandemie, când Primăria Capitalei a avut foarte multe cheltuieli, cu tot ceea ce înseamnă școli, dispensare sau spitale, iar veniturile nu au crescut”, a mai declarat Constantin Hazarian.

„Bucureștenii trebuie să înțeleagă că în centrul orașului se plătește parcarea”

Constantin Hazarian  a mai declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că bucureștenii trebuie să accepte că parcarea din centrul orașului trebuie plătită.

„Ideea este că bucureștenii, în general, trebuie să înțeleagă că în momentul în care te duci în centru, în special, trebuie să plătești parcarea.

Scopul ar fi să producem mai puțină poluare și să folosim transportul public. Dar aici trebuie să mai lucrăm la ce înseamnă mijloace de transport în comun, se tot achiziționează mijloace de transport în comun ecologice, au început să vină tramvaie noi (…) Blocajul (în ceea ce privește recepția noilor tramvaie – n.r.) a fost la Astra Arad, cât și la infrastructura care exista în momentul în care au sosit tramvaiele”, a mai declarat Constantin Hazarian în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii