Cum arată mama lui Ștefan Bănică Jr. | Sanda Vlad-Liteanu i-a făcut o surpriză fiului său, în ziua în care actorul a împlinit 51 de ani

Publicat: 19/12/2020, 13:22
Actualizat: 19/12/2020, 13:25

Deși a lucrat ca ziaristă la Agerpres, mama lui Ștefan Bănică Jr. este o prezență discretă în spațiul public. Însă, din puținele sale apariții televizate și la evenimente, putem vedea ce femeie  cochetă este.

Tatăl artistului, actorul Ștefan Bănică Senior, a fost căsătorit de două ori, iar prima sa soție a fost jurnalista Sanda Vlad-Liteanu. Ea este mama cunoscutului cântăreț, Ștefan Bănică Jr. Artistul a avut o copilărie frumoasă, în familie, fiind crescut de cei doi părinți, alături de bunicul matern, Radu Vlad Liteanu.

Ieri, de ziua lui Ștefan Bănică Jr. cei de la Antena 1 au vrut să-i facă ieri o surpriză și au mers în vizită la Sanda Liteanu pentru a obține o declarație exclusivă.

Sanda Liteanu  l-a susținut întotdeaună pe fiul său, i-a apreciat talentul, dar nu a ezitat niciodată să îl critice, când a fost cazul. Ieri, și-a exprimat admirația, cum ar fi făcut-o și regretatul actor Ștefan Bănică.

„Tu ştii cât de mândră sunt de tine, cum ar fi fost de altfel şi tatăl tău”

„Sper să-ţi fac o surpriză plăcută, mai ales că astăzi este ziua ta şi nu pot decât să te laud – ceea ce nu se întâmplă prea des. Glumesc! Tu ştii cât de mândră sunt de tine, cum ar fi fost de altfel şi tatăl tău, ca fiu iubitor ce eşti şi pentru cariera frumoasă pe care ţi-ai construit-o singur prin muncă, talent şi perseverenţă şi astăzi eşti un artist iubit şi apreciat de toată lumea. Înclinaţiile tale artistice s-au arătat foarte devreme”, a spus distinsa doamnă Liteanu despre fiul său, care ieri a împlinit 51 de ani.

Mama sa își aminteste cum era Ștefan Bănică Jr, în copilărie

„Când aveai zece luni erai fascinat de melodia „Delilah” pe care o cânta Tom Jones şi era în mare vogă atunci. Pe la 4 ani, aveai în repertoriu „Giconda se mărită”, un hit al tatălui tău, iar pe la 7 ani, erai omul-orchestră, care improvizai tot felul de instrumente şi cântai.”

Doamna Liteanu şi-a încheiat mesajul cu o urare emoţionantă: „Anii au trecut, poate prea repede şi astăzi eşti un bărbat în plină maturitate – sau nu – soţ şi tată a doi copii reuşiţi, care vor să-ţi calce pe urme. Să fii sănătos, în primul rând, să te bucuri de tot ceea ce ai realizat, să fii la fel de exigent cu tine însuţi şi mai puţin cu cei din jur şi să-ţi acorzi mai mult timp liber, atât ţie, cât şi familiei care te iubeşte. La mulţi ani, dragul meu! Mama”.

Mama sa s-a înteles bine cu toate partenerele de viață ale lui Ștefan Bănică Jr

De-a lungul relațiilor pe care le-a avut fiul său, ea a fost în relații bune cu partenerele sale. A fost văzută și în prezența Mihaelei Rădulescu și a Andreei Marin, alături de care s-a fotografiat la un eveniment. Iar acum, își ajută frecvent actuala noră, pe Lavinia Pârva, în creșterea celui mai mic nepoțel, născut anul trecut.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
Abuzuri sexuale la Harrods: «Dă-mi puțin lapte din sânii tăi!». Regina fusese avertizată cu privire...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a...
Ilie Năstase, revoltat după marea recalculare a pensiilor. Câți bani încasează: „Nici mai mult, nici...
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Cum a reușit Mario Iorgulescu să scape de cei 13 ani de închisoare. Fiul lui...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva...
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Un bărbat din Australia, acuzat că a creat o aplicație folosită de infractori din toată...