De unde vine numele de ISRAEL. Ce nume divin conține, puțini știu

Israelul, țara care se află în prim-plan în aceste zile după ce războiul cu teroriștii Hamas a ajuns în ziua numărul 89, își are originea numelui încă de la sfârșitul secolului al 13-lea î.Hr și conține numele a numai puțin de trei zeități.

Conform Bibliei ebraice, numele Israel a fost dat Patriarhului Iacov după o luptă reușită cu un înger al lui Dumnezeu. Cei doisprezece fii ai lui Iacov au devenit strămoșii israeliților, cunoscuți și ca cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

Iacov și fiii săi au trăit în Canaan, dar din cauza foametei au fost nevoiți să se mute în Egipt timp de patru generații înainte ca Moise, un stră-strănepot al lui Iacov, să îi conducă înapoi în Canaan, așa cum este menționat în cartea biblică „Exodul”.

SPORT O româncă a plecat peste hotare și a devenit cea mai MEDALIATĂ într-o disciplină sportivă inedită

08:30

SPORT Mihai Stoica, despre transferurile la FCSB. „Nu ajungem noi să aducem titulari de la Dinamo și Rapid”

08:23

Cel mai vechi artefact arheologic care menționează cuvântul „Israel” este Stela lui Merneptah din Egiptul antic, datată în jurul sfârșitului secolului al 13-lea î.Hr. Noțiunea de „Țara Israel”, cunoscută în ebraică ca Eretz Yisrael, a fost de o importanță sacră pentru poporul evreu în timpurile biblice. În conformitate cu Pentateuhul (primele cinci cărți ale Vechiului Testament), Dumnezeu a promis pământul Canaanului celor trei Patriarhi ai poporului evreu.

Pe baza scripturii, perioada celor trei Patriarhi este plasată la începutul celui de-al doilea mileniu î.Hr., iar primul Regat Israel a fost stabilit în jurul secolului al XI-lea î.Hr. Mai târziu, regatul s-a divizat în regatul Israel și regatul Iudeei, cunoscute din Biblie și din surse extrabiblice. După căderea Regatului de nord al Israelului în 722 î.Hr., regatul Iudeei a persistat până la cucerirea babiloniană în 586 î.Hr.

De-a lungul istoriei, regiunea a fost sub diferite domnii, cum ar fi asiriană, babiloniană, persană, greacă seleucidă și romană. A existat și o perioadă de independență de două secole sub regatul ebraic al Hasmoneilor și Antipatrizilor. După aceea, regiunea a fost sub dominația persană sasanidă și bizantină până la cuceririle musulmane din secolul al 7-lea e.n.

Potrivit celei mai vechi atestări a poporului Israel într-un document istoric, obiectul în discuție este stela faraonului Merneptah, care datează din anul 1220 î.Hr. în două versiuni identice. Conform acestei inscripții, faraonul se mândrește că a învins cetățile Ascalon, Ghezer, Ienoam și, de asemenea, Israelul.

Ce este remarcabil este faptul că limba egipteană utilizează determinative, adică semne care ajută la identificarea clasei semantice a unui cuvânt. Celelalte cetăți sunt asociate cu determinativul pentru „țară străină”, în timp ce Israelul (ysry3r) are atașat determinativul pentru „popor străin”, reprezentat prin imaginea unui bărbat și a unei femei însoțite de trei liniuțe, semnul pluralului. Prin urmare, scribul egiptean încearcă să sublinieze diferența între celelalte cetăți canaanite bine localizate geografic și Israel, care era probabil un grup de oameni cu locație nespecificată.

Etimologia numelui de Israel

Studiind traseul campaniei lui Merneptah, se poate presupune că Israelul trebuie să fi fost situat undeva în zona centrală deluroasă, deși egiptenii nu au raportat Israelul la o anumită cetate sau zonă.

Un alt aspect interesant legat de numele „Israel” este etimologia sa. La fel ca multe alte nume din Antichitate, numele „Israel” este teoforic, adică conține în componență un nume divin. Cu toate acestea, numele divin nu este, așa cum ne-am aștepta, „Iahve”, ci „El”. În panteonul canaanit, „El” era considerat divinitatea supremă, părintele zeilor, creatorul cerului și pământului. Această descoperire sprijină conexiunea biblică a numelui „Israel” cu tradițiile religioase și culturale din acea perioadă.

Prima particulă a numelui Israel este un verb. Acesta poate fi “yaşar” “a fi drept” (deci “Dumnezeu este drept”), sau “a domni” sau “sarah” “a lupta” (“Dumnezeu va domni sau va lupta”). Biblia ebraică se pare că preferă ultima rădăcină, plecând de la naraţiunea din Facere 32:28, în care, ca urmare a luptei cu personajul misterios de la râul Iaboc, lui Iacob i se schimbă numele:

“De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat (“sarita” de la “sarah”) cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor“. In varianta ebraica “ki sarita im E-lokim veim anashim vatuhal” care tradus inseamna“caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai invins”. Este acelaşi lucru pe care îl menţionează şi textul nostru din Osea 12:4-5, “un viteaz s-a luptat el cu Dumnezeu, cu îngerul s-a luptat şi l-a biruit“.

După evrei, numele „Israel” înseamnă „Legea lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu străluceşte”. Să fie doar o coincidenţă faptul că numele „Israel” include numele a trei zei/zeităţi, sau ele stau la baza formării numelui „Israel”?

Zeița Isis (Zeița creației)

Isis (IS) a fost o zeiţă egipteană care a aparţinut dinastiei a 5-a. Numele ei literalmente se traduce ca „Zeiţa Tronului”. Cu toate acestea, hieroglifele folosite iniţial pentru numele său se traduceau ca femeie sau trup, adica muritoare şi e posibil ca ea să fi reprezentat Reginele pământene divinizate ale lumii.

Cel mai adesea, ea era cunoscută ca soţia lui Horus sau, mai târziu, ca soţia lui Osiris şi mama lui Horus, fiind venerată ca soţia şi mama arhetipală. Isis este reprezentată ca arhetipul feminin al creaţiei, al naşterii – zeiţa fertilităţii şi a maternităţii. A primit multe denumiri precum „fecioara” Maria şi a jucat numeroase roluri în mitologie şi de-a lungul istoriei ca zeiţă, fecioară şi ca mamă.

Isis reprezintă aspectele feminine ale vieţii – masculin şi feminin, întrucât ea simbolizează creaţia, renaşterea, reîncarnarea, ascensiunea, intuiţia, abilităţile psihice, vibraţiile cu frecvenţe superioare, dragostea şi compasiunea. Cu alte cuvinte, Isis este însăşi natura şi tot ceea ce este natural în jurul nostru. Ea este zeiţa mamă – Marea Preoteasă – Zeiţa creaţiei şi o poate reprezenta pe Eva, prima femeie şi mama tuturor.

Ra (Zeul Soare)

În Egiptul antic, Ra, uneori scris și Re, era venerat ca Zeul-Soare al Heliopolisului, cu originile numelui său însemnând inițial „gură” în limba egipteană. Mitologia sa include creația zeităților sistemului Ogdoad, cu excepția a 8 noțiuni care l-au creat prin puterea vorbirii, într-un contrast cu concepțiile conform cărora Yahweh a creat lumea. Pe parcursul perioadelor dinastice egiptene, Ra a fost redenumit Zeul Horus sau Re-Horakhty, având și alte variante ortografice.

Ra era asociat fie cu Soarele ca fiind corpul său, fie cu ochiul său, simbolizat prin discul solar de aur sau ⊙ (cerc cu un punct în centru). De asemenea, el era legat de pasărea Phoenix, simbol al renașterii din flăcări în fiecare dimineață.

Ochiul lui Ra a devenit un simbol al puterii regale și al indestructibilității, crezându-se că ar putea contribui la reîncarnare și renaștere, în concordanță cu concepțiile antice despre suflet. În prezent, acest simbol, cunoscut și sub numele de Ochi al Providenței, persistă, fiind inclus pe Marelui Sigiliu al Statelor Unite.

Ellil și Enlil – Zeii Vântului și Aerului

Ellil, zeul akkadian al pământului și al vântului, fiul lui Ansar și Kisar, este o figură semnificativă în panteonul mesopotamian, formând o puternică triadă divină alături de Ea și Anu. Reprezentat purtând o coroană decorată cu coarne, Ellil este echivalentul zeului sumerian Enlil, conform informațiilor furnizate de Micha F. Lindemans.

Enlil, cunoscut și ca „stăpânul vântului,” este zeul aerului, vântului și al furtunilor în mitologia sumero-babiloniană. Se credea că deține Tăblițele Destinului, conferindu-i puterea asupra întregului cosmos și a tuturor lucrurilor pământești. Născut din unirea cerului An și a pământului Ki, Enlil a devenit zeul suprem, înlocuindu-l pe An. Soția sa este Ninlil, iar împreună au cinci copii: Nanna, Nerigal, Ningirsu, Ninurta și Nisaba.

Simbolul puterii lui Enlil este coroana cu coarne, iar el este adesea portretizat în acest mod. Deși uneori prietenos cu omenirea, Enlil poate deveni nemilos, pedepsind oamenii și provocând dezastre precum Marele Potop, potrivit safiisanatos.ro.

În contextul mai larg, discuția se extinde asupra interpretării numelui Yisraâel, aducând în atenție comparații cu Iacob și Philo Alexandrinul. Yisraâel este văzut ca „bărbatul care L-a văzut pe Dumnezeu,” indicând superioritatea vederii față de auzire. Această interpretare este susținută de Sfinții Părinți și scriitorii bisericești, precum Clement Alexandrinul și Origen, evidențiind complexitatea și profunzimea semnificației numelui Israel în contextul experienței teofanice a lui Iacob.