Ești român și te-ai născut după 1 ianuarie 1959? Ce se întâmplă cu pensia ta

Ești român și te-ai născut după 1 ianuarie 1959? Ce se întâmplă cu pensia ta
Publicat: 18/11/2023, 09:55

Legea pensiilor vine să schimbe numeroase lucuri pentru pensionarii din România. Senatul a adoptat cu 81 de voturi pentru, 12 împotrivă și 8 abţineri, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Dacă legea va fi adoptată, românii care au peste 30 de ani de cotizare la pensie vor fi avantajați. De asemenea, regula generală este – vârsta standard de pensionare în România este de 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați.

Unii bărbați pot ieși la pensie mai devreme, respectiv cei care au lucrat în condiții grele sau speciale. Ei beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare.

De asemenea, românii cu stadiul complet de cotizare, de 35 de ani, s-ar putea pensiona mai devreme. Potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere publică, o persoană poate solicita pensie anticipată dacă îndeplinește două condiții:

  • a depășit cu cinci ani stagiul complet de cotizare, de 35 de ani;
  • mai are cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbați, iar la femei se stabileşte în funcție de anul nașterii.

Când se vor putea pensiona românii?

Pentru bărbați, lucrurile sunt relativ simple: se pot pensiona cei care împlinesc 65 de ani în acest an, și au cel puțin 15 ani de cotizare. Unii bărbați pot ieși la pensie mai devreme, respectiv cei care au lucrat în condiții grele sau speciale. Ei beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare.

Pentru femei, lucrurile stau puțin diferit: deși trebuie să îndeplinească condiții minime de vârstă și cotizare, ies la pensie în mod diferit. Pentru că vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, dar crește în fiecare an până în 2030. Diferit este și stagiul complet de cotizare, care deși este tot de 35 de ani, va fi atins treptat

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2024, o dată la 1 ianuarie, cu 13,8%, și încă o dată la 1 septembrie, prin recalculare. În prezent, cheltuielile lunare cu pensiile se ridică la 9,66 miliarde lei, dar vor crește la 11,35 miliarde de la începutul anului și la 13,8 miliarde de la 1 septembrie 2024.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×