EXCLUSIV VIDEO | Predicția unui cutremur, mit sau realitate? Seismologul Bogdan Enescu: „Cu tehnicile și cunoștințele de acum, și estimările pe termen lung au incertitudine foarte mare”  

Publicat: 22/02/2023, 08:00

Seismologul Bogdan Enescu, profesor asociat la Universitatea din Kyoto, Japonia, susține într-un interviu pentru GÂNDUL EXCLUSIV, că predicția sau estimarea precisă a unui cutremur – deși cercetarea este una avansată – nu este deocamdată posibilă.

Specialistul spune că există estimări pe termen lung, dar recunoaște că aceste prognoze se bazează pe date relativ puține și că seismologul are încă lucruri pe care nu le înțelege în ceea ce privește producerea cutremurelor de pământ.

„Tehnicile și cunoștințele de acum nu permit predicții ale cutremurelor”

„O astfel de predicție (anunțarea unui seism – n.r.) nu este posibilă. Din păcate, tehnicile pe care le avem, cunoștințele pe care le avem, nu permit astfel de estimări precise sau predicții.

Există, pe de altă parte, estimări pe termen mai lung. De exemplu, în următorii 10-15 ani, se poate întâmpla cu o anumită probabilitate un cutremur în anumite zone. Dar, de multe ori, aceste calcule statistice sunt bazate pe date puține și atunci incertitudinea lor este foarte mare. Este cazul asemănător zonei Vrancea.

Există idei, există astfel de modele statistice în spatele acestor prognoze, dar se bazează pe date relativ puține. Există însă încercări, există metode care se aplică pentru monitorizarea activității seismice. Și aici mă refer și la activitățile de replici care, uneori – vedem cazul Turciei, vedem la o scară mult mai mică și cazul Olteniei – pot crea probleme. Ei bine, replicile seismice sunt mai predictibile, în sensul că știm cumva că numărul replicilor scade în timp și putem face niște modele probabilistice, pentru a estima care este probabilitatea unei replici mai puternice într-o anumită perioadă de timp”, a explicat seismologul Bogdan Enescu.

„Există o gamă întreagă de lucruri care se pot face și pentru care cercetarea este utilă”

Seismologul susține însă că există speranțe în cazul cutremurelor foarte mari de a găsi anumite fenomene cu caracter precursor.

”Nu aș vrea să dezvolt lucrurile astea, aș putea vorbi ore despre asta, dar tehnicile avansate, de asemenea folosirea sistemelor de inteligență artificială, au arătat că există o posibilitate în acest sens.

Nu trebuie să ne bazăm pe asta, sunt doar cercetări în momentul de față. Dar este bine de știut că există astfel de inițiative și de cercetări, și că știința avansează. Un seismolog de prestigiu spunea că nu cutremurul omoară, ci clădirile.

Încercând să fiu realist, încă o dată, cred că aceste lucruri de a construi bine, de inginerie, sunt de o importanță deosebită, iar factorii de răspundere trebuie să-și concentreze atenția și eforturile în special în această direcție.

Am învățat foarte mult, dar, din nefericire, cunoștințele noastre despre cutremure au și foarte multe lucruri pe care nu le înțelegem. Seismologul, specialistul are încă lucruri pe care nu le înțelege, legat de cutremurul de pământ”, conchide profesorul Bogdan Enescu.

Urmăriți interviul integral: 


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Seismolog român în Japonia: ”România trebuie să fie pregătită pentru cutremure care pot fi și cu magnitudini mari. Sunt clădiri cu probleme și asta trebuie să preocupe”

Mii de oameni vor să o ÎNFIEZE pe Aya, „semnul de la Dumnezeu”. Fetița s-a născut printre ruine, în Siria devastată de cutremur

EXCLUSIV | Turcia, în doliu după cele două cutremure apocaliptice. Seismolog: „În toată cariera mea de 32 de ani nu am văzut așa ceva. Primul cutremur, cu magnitudinea 7,8, este de 15 ori mai mare decât seismul nostru din ’77”

CUTREMUR în TURCIA. Imaginile groazei, filmate cu drona în provincia de frontieră Hatay

INCREDIBIL: cutremurele de luni au „mutat” Turcia cu 3 metri spre sud-vest!

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Cu cine petrece Violeta Bănică de Paște: „Abia aștept”
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Alessandro Volta, inventatorul bateriei electrice