FOTO/VIDEO | Festivalul cârnaților tradiționali de la Cherestur. Echipe din România, Serbia și Ungaria au concurat să facă cel mai bun cârnat | EXCLUSIV

Publicat: 13/11/2022, 11:13
Actualizat: 13/11/2022, 11:28

Sâmbătă, chiar dacă pentru mulți e weekend și zi liberă, la Cherestur, în Banat, nu s-a stat. Opt echipe, din trei țări, au încercat să facă cel mai bun cârnat tradițional proaspăt din acest an. Ineditul concurs se află la cea de-a patra ediție și reunește concurenți din România, Ungaria și Serbia.

Cherestur este un sat de nici 400 de locuitori care aparține de comuna Beba Veche (Timiș), unde, conform localnicilor, cocoșul cântă în trei limbi: maghiară, sârbă și română. Asta pentru că mica localitate, formată în majoritate din locuitori maghiari, se află aproape de frontiera Triplex, dintre România, Serbia și Ungaria. Mai mult, satul Cherestur, pentru o perioadă, după Primul Război Mondial, a aparținut Serbiei, conform Tratatului de la Trianon din 1920, apoi a revenit României, din 1924, urmare a Protocolului încheiat între România și Serbia la 24 noiembrie 1923, pentru rectificarea frontierei.

Fiecare echipă cu rețeta secretă și uneltele ei

De câțiva ani, aici se ține un concurs inedit. Este vorba despre un festival al cârnaților tradiționali. Concurenții din cele trei țări se întâlnesc, fiecare cu rețete proprii, și încearcă să facă cei mai buni cârnați care s-au gustat vreodată pe aceste meleaguri. Organizatorii le pun la dispoziție doar carnea, în rest: condimentele, uneltele și secretele sunt aduse de fiecare din zonele de unde provin.

Sâmbătă, munca a început de dimineața. La ora 09.00, echipele erau deja la mesele de lucru… cu mici excepții! Unii concurenți au început „pregătirea” mai devreme cu o zi, au „muncit” până târziu în noapte și le-a fost mai greu să se trezească. În cele din urmă, cu mici întârzieri, totul a decurs conform programului și toate echipele au reușit să se apuce de lucru.

„Este cea de-a patra ediție a concursului de făcut cârnați, de la Cherestur. Este un concurs internațional. Organizatorii pun la dispoziție zece kilograme de carne de porc și zece metri de mațe, pentru cârnați. Concurenții trebuie să-și asigure condimentele, restul componentelor și ustensilele necesare. Avem și un juriu format din cinci persoane neutre. Sunt mai multe aspecte de care juriul trebuie să țină cont: cel al echipei, modul de prezentare a standului, modul de lucru, igiena la locul de muncă și produsul finit”, spune Ede Toth, președintele Asociației «Pusta agricultorilor», din Cherestur, organizatorul concursului.

O echipă de femei și una de copii, cot la cot cu bărbații

Două dintre echipe au fost cu adevărat inedite. Satul gazdă, Cherestur, a fost reprezentat de către o echipă formată doar din femei, iar de la Sânnicolau Mare a venit o echipă de copii, membrii unei formații de dansuri populare.

„De obicei, bărbații fac cârnații, dar noi am vrut să dovedim că și noi ne pricepem. Secretul unor cârnați buni este sufletul pe care îl pui aici. Vorbind serios, vreau să vă spun că e păcat că părinții nu se îngrijesc mai mult să transmită copiilor această tradiție”, ne-a declarat Ildiko Vasilcin, președinta clubului femeilor din Cherestur.

Juriul a avut o misiune grea, pentru că fiecare dintre cele opt echipe au venit cu rețete străvechi și s-au străduit să facă cel mai bun cârnat tradițional proaspăt care s-a servit vreodată la Cherestur.

Președintele juriului a fost Romana Rista, cunoscută pe rețelele sociale pentru proiectul „Fata care gătește cu flori”.

„Mă bucur să fiu aici la Cherestur și chiar mi-am dorit să vin de mult aici, pentru că am văzut că e o comunitate închegată, care își dorește să păstreze tradițiile. O fac din inimă, nu au secrete față de oamenii care vor să le cunoască tradiția. Mă bucur că s-au mobilizat și au venit atâtea echipe. Toată lumea a luat foarte în serios acest concurs, și-au amenajat foarte frumos standul de lucru. Cred că va fi o chestie foarte faină de jurizat”, a declarat Romana.

În cele din urmă au fost desemnați și câștigătorii. Vă putem spune că cel mai bun cârnat a fost declarat cel al Asociației Agricultorilor din Voievodina. Echipa femeilor din Cherestur a primit un premiu special al juriului. După festivitatea de premiere, atât concurenții, cât și juriul și oaspeții, au rămas să sărbătorească, pentru că pe lângă cârnați, fiecare echipă s-a prezentat la Cherestur cu pâine și plăcinte de casă, mezeluri de porc și țuică sau pălincă. Iar una din regulile nescrise ale festivalului a fost că fiecare participant trebuia să guste din toate sortimentele aflate pe masă.

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Exclusiv: Ovidiu Lipan Tăndărică nu își mai bea cafeaua singur. În compania cui a fost...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
A fost prins unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de persoane din Europa
×