Gândul Euro Industry SUMMIT | Constantin, Hidroelectrica:  „Încurajăm dezvoltarea industriei din România”

Publicat: 05/04/2024, 11:20

Hidroelectrica are planuri ambițioase de dezvoltare, iar achiziția UCM Reșița  reprezintă un pas înainte. Prin această achiziție, precum și cu sprijinul furnizorului de mentenanță Hidroserv, își reduce dependența de furnizori. „Încurajăm dezvoltarea industriei din România prin fapte concrete”, a fost  concluzia lui Radu Constantin, membru în directoratul Hidroelectrica, în cadrul Gândul Euro Industry Summit.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, își asigură viitorul organizând sesiuni de intership pentru studenți și oferind burse pentru cei care au rezultate deosebite.

„Vreau să vă transmit faptul că Hidroelectrica desfășoară un program de internship pentru studenți de la mai multe facultăți de profil. Dorim să aducem în cadrul companiei tineri specialiști și să-i pregătim, să vadă efectiv cum se lucrează, la firul ierbii. Acesta este motivul pentru care, în plus, oferim și burse: ca să atragem tinerii și să stimulăm interesul pentru domeniul în care activăm.

Hidroelectrica oferă burse pentru studenții cu rezultate deosebite, acordându-le ulterior șansa ca – la finalizarea studiilor, să devină specialiști în cadrul companiei. Am văzut în ultimii 10 ani studenți care au venit de pe băncile facultății și au evoluat foarte frumos în cadrul Hidroelectrica”, a precizat Radu Constantin.

În ceea ce privește oferta către consumatorii casnici, Hidroelectrica a avut o ofertă corectă și accesibilă, clienții companiei nefiind afectați de fluctuațiie de preț de pe piața de energie din perioada 2022-2023.

„Hidroelectrica își ia rolul în serios, acela de a fi un pilon al stabilității sistemului energetic național. Noi suntem atât producător, cât și furnizor de de energie, plasându-ne astfel într-o zonă duală pe piața de energie. Vreau să precizez că, în spiritul dorinței de a fi alături de români în perioada de criză energetică, dar și ulterior, Hidroelectrica și-a menținut oferta adresată consumatorilor casnici la același nivel sau la nivel apropiat încă din 01/01/2021.

Hidroelectrica a protejat practic clienții pe care i-a avut în portofoliu de evoluția prețurilor din piața de energie în momentele de fluctuații maximale din ultimii 2 ani”, a mai declarat Radu Constantin.

Digitalizarea lanțului de furnizare, cuvânt de ordine

Oferta avantajoasă a dus la creșterea portofoliului de clienți.

“Cu siguranță că ne-am adresat și industriei și de aceea portofoliu companiei a crescut constant pe parcursul ultimilor trei ani, ajungând pe prima poziție pe piața de furnizare concurențială. Succesul a adus cu sine o presiune deosebită asupra Hidroelectrica, însă acest lucru nu ne răpește din entuziasm, ci chiar dimpotrivă. Acum suntem în situația de a lucra intens pentru dezvoltare, iar cuvântul de ordine de aici este digitalizarea întregului lanț pe partea de furnizare”, a precizat oficialul Hidroelectrica.

Acesta a vorbit și despre planurile de dezvoltare a noii echipe de conducere.

„Achiziția UCMR Reșița  este unul dintre principalii piloni pe care ne-am axat în ultimele patru luni, și aici ne-am stabilit niște termene foarte clare, pe care le-am și respectat. Prin această achiziție, Hidroelectrica își reduce dependența față de ceilalți furnizori. Vizăm dezvoltarea UCMH – noua entitate, pe niște principii de business sănătoase. Urmărim integrarea activităților de mentenanță împreună cu furnizorul nostru tradițional, Hidroserv, astfel încât această  joncțiune între cele două entități să maximizeze potențialul de dezvoltare pentru Hidroelectrica.  Ne dorim un grad mult mai ridicat de independență pe programele de investiții.

Noi facem pionerat în acest moment pe această zonă și vrem să încurajăm dezvoltarea industriei  din România, să fim un exemplu de comportament și viziune și pentru alte societăți”, a precizat Radu Constantin.

Constantin a vorbit și despre investițiile companiei.

„Vidraru este un proiect de anvergură al Hidroelectrica, a cărei retehnologizare este estimată la peste 900 de milioane de lei. Un alt proiect este Râul Mare Retezat, cu o valoare de 674 de milioane de lei. Cu siguranță că și Pașcani este un proiect de interes majorfiind vorba de o licitație de 68 de milioane de lei.

Energia generează energie, iar Hidroelectrica dorește să fie în continuare un jucător foarte important. Fiind listați la bursă muncim și mai intens, suntem complet transparenți în comunicarea cu investitorii și ne-am angajat  să  generăm profit pentru acționari. Funcționând în această nouă paradigmă, dorim să obținem stabilitate și predictibilitate asupra veniturilor companiei”. a completat Radu Constantin.

Conferința „ GÂNDUL EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României, Oportunități pentru industria românească în Uniunea Europeană a avut ca teme:

  • Creșterea competitivității industriei romănești și a celei europene;
  • Regândirea EU Green Deal (Pactul Verde European) și adaptarea lui la realitate;
  • Construirea unui Pact Industrial care să sprijine concret industria (în spiritul Declarației de la Anvers);
  • Soluții pentru asigurarea unor costuri competitive la electricitate, forță de muncă, contracararea concurenței neloiale Sprijin financiar din fonduri europene și naționale pentru soluții tehnologice de decarbonizare pentru industria oțelului,
    aluminiului, cimentului și altele;
  • Soluții realiste de sprijin pentru industria auto si tranziția sa catre targeturile europene;
  • Construirea unei strategii de a folosi toate oportunitațile europene in domeniul digitalizării și inteligenței artificiale; Soluții pentru strategia industrială a României;
  • Soluții de finanțare pentru proiectele strategice ale României

„GÂNDUL Euro Industry Summit – Valorificarea potențialului României” a fost onorată de prezența miniștrilor Radu Ștefan Oprea, ministrul Economiei, Florin Barbu, ministrul Agriculturii, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a consilierului de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, Florin Spătaru, secretarului de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Teodora Preoteasa, a europarlamentarului Cristian Bușoi, președintele Comisiei Industrie, Cercetare și Energie (ITRE).

Partenerii „EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României au fost: Grampet, LIBERTY Galați, PMI, ALRO, Profi, Vodafone, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, OMV Petrom, Elsid, Electrica, Transgaz, Hidroelectrica.

CITEȘTE ȘI:

Chinde, GRAMPET Group: Provocările cu care ne confruntăm sunt prețul energiei, lipsa de suport, de cadru legislativ predictibil și de forță de muncă

Gândul Euro Industry SUMMIT | Sebastian Burduja: „Suntem în plină REVOLUȚIE a proiectelor și a investițiilor în sectorul energetic”

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Mai mulți români au aflat că au credite de mii de lei pe numele lor....
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×