Haosul de pe DN1 s-a mutat pe sensul de întoarcere de la munte. Imagini unice, filmate în weekend cu drona pe cel mai aglomerat drum din țară!

Publicat: 24 01. 2021, 15:08

Traficul infernal de pe Valea Prahovei s-a mutat, duminică, așa cum era de așteptat, pe sensul Brașov- București! Turiștii care au petrecut weekendul pe Valea Prahovei se întorc acasă, duminică, iar traficul pe DN 1, spre Capitală, se desfășoară în condiții de aglomerație.

GÂNDUL.RO a publicat sâmbătă imagini în premieră cu aglomerația infernală de la Valea Prahovei, imagini filmate cu drona ce pot fi viozionate AICI!

Ei bine, aglomerația și traficul de ieri s-au mutat acum pe sensul de întoarcere!

Traficul a fost deviat!

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov, începând cu ora 12.30, din cauza aglomeraţiei, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râșnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.

Aglomerație și în Poiana Brașov

Numărul de turiști care s-au aventurat la munte în această săptămână a fost unul destul de mare, mai ales în contextul riscului de îmbolnăvire, dar se pare că și weekendul va fi unul cel puțin la fel de aglomerat.

Încurajați de vremea frumoasă, dar și de anunțul meteorologilor, care au informat că temperaturile vor fi mai ridicate decât ar fi fost normal în această perioadă, mii de turiști au luat cu asalt stațiunea Poiana Brașov pentru a se bucura de vremea frumoasă și de condițiile bune de ski.