Prima pagină » Actualitate » Declarații scandaloase făcute de o liberală, la adresa magistraților: „Vidanjorul merită mai mulți bani decât voi”

Declarații scandaloase făcute de o liberală, la adresa magistraților: „Vidanjorul merită mai mulți bani decât voi”

Diana Mardarovici este liberală și consilier în Consiliul General al Municipiului București și crede că misiunea pe care o are în viață este „să deschidă drumuri”. Potrivit ultimei postări a liberalei, cu privire la salariile magistraților, de pe o rețea de socializare, unul dintre aceste drumuri a dus doar până la fosa septică, probabil, din curtea partidului. 

Diana Mardarovici a declarat, în cadrul unui podcast că, în politică,  „este nevoie de o altă perspectivă, în afară de cea masculină”.

Prima problemă de care a ținut să se ocupe, în acest context, a fost mărimea sau micimea pensiilor magistraților. Liberala a transmis acestora din urmă un mesaj mai mult decât elocvent despre ceea ce crede un politician liberal cu privire la specificul meseriilor, în funcție de atribuții și retribuții.

Mai pe scurt, Mardarovici crede că meseria unui magistrat nu este la fel de urât mirositoare cu a unui vidanjor. Așadar, cel din urmă ar fi mai îndrituit să ceară o pensie specială și mare, având în vedere că „munca lui e, la propriu, de r…t”, spre deosebire de cea a unui magistrat.

„Vidanjorul, care o viață întreagă, își face meseria, merită mai mulți bani ca voi atunci când iese la pensie. Pentru că, munca lui e, la propriu, de r…t.”.

Afirmație care creează un pic de nedumerire în rândul electoratului, după o sumară căutare pe google. Cu această ocazie, oricine poate afla că  pensiile speciale sunt rodul unei colaborări dintre toate partidele aflate la guvernare, din 2004 și până în prezent, printre care și PNL.

  • Primii care au primit pensii de serviciu au fost magistrații, printr-un proiect de lege al Guvernului condus de Victor Ciorbea (PNŢCD). Ministrul Justiției era Valeriu Stoica (PNL), iar proiectul a fost adoptat de Parlament în 1997.
  • Pensiile speciale pentru funcționarii publici parlamentari au apărut după o inițiativă depusă în anul 2000 de aleși din patru partide: Andrei Gherasim (PNȚCD), Acsinte Gaspar (PDSR), Andrei Chiliman (PNL) și Vasile Miclăuș (PUNR). În decembrie 2005, aleșii au votat în unanimitate pensiile speciale pentru funcționarii publici parlamentari.
  • Pensiile pentru conducerea Curții de Conturi au fost introduse în 2008, printr-un proiect depus de patru aleși ai PD. Însă inițiativa a fost votată final în Senat, în septembrie 2008, când 112 din 112 senatori prezenți, din toate partidele – PSD, PD, PNL, UDMR și PRM, au fost de acord.
  • În 2017,  PSD a introdus, alături de ALDE,  pensia specială și pentru cei cu jumătate de mandat.
  • Pensiile speciale pentru corpul diplomatic și consular al României are la bază un proiect depus de șapte aleși PSD, în 2015.  Proiectul a fost votat de  Camera Deputaților cu 277 de voturi, 2 „contra” și 15 abțineri.
  • Guvernul Ponta a fost cel care a introdus în 2015 pensiile de serviciu pentru personalul militar, fiind permisă retragerea din activitate de la 45 de ani. Opoziția, reprezentată la acea vreme de PNL, l-a criticat pe Ponta. Proiectul de lege a trecut cu 289 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” (Remus Cernea) și 13 abțineri (majoritatea de la PNL).

Probabil, acum se înțelege mai bine la ce s-a referit liberala Diana Mardarovici când a spus despre sine că are „capacitatea de a înțelege probleme complexe repede și de ale simplifica pe înțelesul tuturor”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

La USR a câștigat tot carnetul de partid! Din analiza lui Fritz, de “1.000 de CV-uri”, au rămas doar pilele. Printre câștigători, cumnata lui Drulă

Dan Dungaciu: „PARTIDELE suveraniste trebuie să ducă o bătălie la nivel național, dar și la nivel european, cu Bruxelles-ul”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
România intră în 2026 cu accize majorate la pompă și la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
6 orașe „pierdute” pe care arheologii nu le-au găsit niciodată