Jaf ca în filme, ziua în amiaza mare, pe drumurile din România. Imagini șocante! (EXCLUSIV)

Publicat: 21/01/2021, 19:00

Un jaf spectaculos a fost filmat chiar de victima tâlharilor, care, în ciuda atacului brutal al agresorilor, nu și-a pierdut sângele rece și a înregistrat scenele teribile cu telefonul mobil. Anchetatorii susțin că modul de operare folosit de tâlhari a fost adus în România de bandele de infractori din diaspora, care au revenit în țară odată cu pandemia de COVID-19.

Un bărbat care își conducea mașina pe un drum pustiu, care trece pe lângă o zonă împădurită din județul Dâmbovița, a fost atacat de trei tâlhari extrem de violenți, care au acționat ca în filme. Aceștia au folosit un autoturism Mercedes, model vechi, dar cu motor puternic, de la care demontaseră, însă, numerele de înmatriculare.

Tâlharii au oprit mașina pe mijlocul drumului și au blocat calea victimei. În momentul în care șoferul a oprit, răufăcătorii s-au năpustit, în fugă, spre autoturism.

Bărbatul aflat la volan nu s-a pierdut cu firea. Și-a dat repede seama ce se întâmplă și a început imediat să filmeze cu telefonul mobil, după care a început să dea cu spatele, mai ales că unul dintre tâlhari o luase la fugă spre autoturismul său.

Autorii sunt foști sportivi din județul Ilfov

Necunoscutul, care demonstra o foarte bună condiție fizică, s-a repezit la automobil și a încercat să deschidă portiera de pe partea șoferului. Pentru că acesta a accelerat și a tras de volan în direcția opusă, tâlharul s-a lăsat păgubaș.

Imediat, însă, cel care conducea bolidul tâlharilor a dat cu spatele pentru a-l recupera pe complicele rămas pe jos.

Încurajat pasul înapoi făcut de tâlhari, șoferul atacat a pornit spre autoturismul care îi blocase drumul, însă șoferul  Mercedesului a dat, amenințător, cu spatele și puțin a lipsit ca cele două autoturisme să se se lovească. Apoi a pornit cu demaraj, încercând săî scape de victima care pornise, hotărâtă, pe urmele sale.

Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru GÂNDUL.RO, că autorii sunt persoane certate cu legea din județul Ilfov. Bărbatul filmat în timp ce se repede la mașina victimei ar fi un fost boxer de performanță din Mogoșoaia.

În același timp, spun oamenii legii, acest gen de tâlhărie ar fi importat din Europa, adus de grupările infracționale care au revenit acasă, izgonite de pandemia de COVID-19.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță, Israelul va ajunge la tine!” Ar...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ilie Năstase, revoltat după marea recalculare a pensiilor. Câți bani încasează: „Nici mai mult, nici...
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Cum a reușit Mario Iorgulescu să scape de cei 13 ani de închisoare. Fiul lui...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs...
Schimbări pentru furnizorii de energie. Decizia ANRE
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa,...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Ceva incredibil se întâmplă atunci când ne uităm în ochii unui câine