Klaus IOHANNIS, vizită în Coreea de Sud. Președintele va semna documente privind apărarea, energia nucleară și comerțul

Publicat: 22 04. 2024, 08:37
Klaus Iohannis, vizită în Coreea de Sud

Președintele Klaus Iohannis începe luni, 22 aprilie, o vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, la invitația omologului său, Yoon Suk Yeol.

Din delegația șefului statului fac parte mai mulți miniștri, printre care Angel Tîlvăr și Sebastian Burduja.

Programul președintelui Iohannis

De asemenea, va însoți delegația prezidențială și Raed Arafat, șeful DSU.

„Republica Coreea este prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008.

Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum și multitudinea domeniilor în care există potențial și interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de șef de stat din ultimii 16 ani.

În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel «Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea», un document care va stabili direcțiile principale de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani”, potrivit unui comunicat de presă.

Administrația Prezidențială transmite că vizita în Coreea de Sud va debuta luni, 22 aprilie, cu ceremonia depunerii unei coroane de flori la Cimitirul Național din Seoul și un tur informativ al Panmunjom (Joint Security Area), din Zona Demilitarizată.

Marți Iohannis va fi primit de Președintele Yoon Suk Yeol.

Ce documente vor fi semnate

„Consultările politice dintre cei doi șefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică și în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional și global, precum și impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerțului și a investițiilor în domeniul energiei verzi și nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului și gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătății, al educației sau alte noi domenii.

Va fi evidențiată și legătura specială pe care schimburile interumane și culturale, care se bucură de o creștere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state”, conform comunicatului.

În prezența celor doi șefi de stat vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relației bilaterale, vizând apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul exterior, cooperarea în situații de urgență și managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului și sportului.

Cine face parte din delegația oficială

Din delegația oficială care îl însoțește pe președintele Klaus Iohannis la Seul fac parte și membri ai Guvernului – ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, șeful statului va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relației economice bilaterale și pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seoul, 25 martie 2024).

Miercuri, 24 aprilie, Klaus Iohannis va vizita Complexul de producție Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuții cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări și oportunități în domeniul energiei regenerabile și al reactoarelor modulare mici (SMR).

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, președintele României va avea întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești și ai mediului de afaceri și va vizita expoziția de artă tradițională românească „Insight Romania”.