VIDEO | După Germania, ministrul Muncii a mers și în Austria pentru a vedea cum sunt respectate drepturile muncitorilor români din domeniul forestier. Marius Budăi: „Voi continua să merg și în alte state membre UE”

Publicat: 18/10/2022, 16:43
Actualizat: 18/10/2022, 16:45

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat marți – prin intermediul unei postări pe Facebook –  că a făcut o vizită și în Austria, după Germania, pentru a vedea personal cum sunt respectate drepturile muncitorilor români care lucrează în domeniul forestier.

„M-am întâlnit, astăzi (marți, 18 octombrie-n.r.), în Austria cu cetățeni români care lucrează în domeniul forestier. Am vrut să văd condițiile în care muncesc și în care trăiesc, dar și dacă își cunosc drepturile și dacă acestea le sunt respectate de către angajatori. Reamintesc faptul că am făcut în acest an o vizită similar în Germania și voi continua să merg și în alte state membre UE, dar nu numai, pentru a vedea cum își duc viața acolo cetățenii români”, a scris Marius Budăi pe rețeaua de socializare.

El a însoțit mesajul său și cu o filmare, din Austria, în care întărește cele spuse în postare.

„Mă aflu astăzi in Austria, să discut cu cetățenii români care lucrează aici (…). Acum sunt la un punct de lucru, discut cu cetățenii români care lucrează în domeniul forestier. Vreau să le văd, la fața locului, condițiile de trai, condițiile de lucru, să mă asigur că își cunosc drepturile și, mai ales, că le sunt respectate drepturile. După vizitele din Germania – și acum din Austia – vor mai urma și alte vizite în statele membre ale Uniunii Europene (UE), și nu numai, acolo unde lucrează cetățeni români, să ne întâlnim cu ei, să discutăm și să ne asigurăm – în primul rând – că își cunosc drepturile și că le sunt respectate drepturile”, a mai spus Ministrul Muncii.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×