VIDEO | O fetiță de 2 ani a fost ucisă de grindină, în Spania. „Au fost 10 minute de teroare”

Publicat: 31/08/2022, 17:51
Actualizat: 31/08/2022, 17:58

O fetiţă în vârstă de 20 de luni a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în nord-estul Spaniei după ce a fost lovită de grindină în timpul unei furtuni extrem de violente, au anunţat autorităţile locale şi sanitare din această ţară.

„O bucată de grindină a lovit-o în cap şi nu a supravieţuit”, a declarat pentru postul radiofonic RAC1 Carme Vall, consilier municipal la Primăria din La Bisbal d’Emporda, o comună situată în apropiere de oraşul Girona din Catalonia, care a fost afectată de acea furtună.

„Grindina a căzut doar pentru 10 minute, însă au fost 10 minute de teroare”, a adăugat ea.

Reprezentanții Spitalului din Girona, unde fusese transferată fetița, a precizat că victima avea vârsta de 20 de luni şi a confirmat că „a murit în această noapte”, fără să ofere alte detalii, potrivit Agerpres.

Grindina a căzt, marţi după-amiază, în comuna La Bisbal d’Emporda, provocând pagube materiale uriaşe din cauza dimensiunilor impresionante ale fragmentelor de gheaţă, al căror diametru a atins 11 centimetri, a precizat Carme Vall.

Vitraliile bisericii din localitate au fost sparte în urma impactului cu grindina, iar acele bucăți de gheaţă, în formă de bilă și dură ca piatra, au avariat şi mai multe autoturism, unele având caroseriile înfundate sau geamurile sparte, precum şi bănci publice.

FOTO & VIDEO – Youtube.com/La Vanguardia

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×