Premierul Marcel Ciolacu: Operaționalizăm azi și cea mai mare investiție pentru tranziția energetică

Publicat: 04/04/2024, 12:20

Guvernul României continuă investițiile în energie verde și pentru educația în domeniu. Tranziția energetică este unul dintre domeniile de care se va vorbi mult timp de acum înainte, în România. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat investiții de peste 3 miliarde de euro, din fonduri europene, pentru creșterea producției de energie din surse regenerabile.

În deschiderea ședinței de guvern, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat o investiție guvernamentală de 3 miliarde de euro în creșterea producției de energie produsă de vânt, soare, apă și hidrogen. Este cea mai mare investiție de până acum. Banii vor merge și în direcția tehnologiei pentru stocarea energiei verzi. Avantajul, în astfel de situații, este unul de natură economică și va duce la scăderea costurilor la energie, pe termen mediu.

Operaționalizăm azi și cea mai mare investiție pentru tranziția energetică. Vorbim despre 3 miliarde de euro, sumă finanțată din fonduri europene. Este o schemă de ajutor de stat pentru creșterea producției de energie din surse regenerabile: eolian, solar fotovoltaic, resurse hidro și nucleare, hidrogen. Foarte important este că finanțăm și tehnologia pentru stocarea energiei. Finalizarea acestor investiții va conduce la un preț mai mic pe termen mediu și lung și o producție mai mare de energie verde.

Pe lângă acest aspect, finanțarea va merge și către educarea tinerilor care participă la programul „Săptămâna verde”. Banii vor fi alocați prin Fondul de Mediu, a mai anunțat premierul Ciolacu. Bugetul alocat se ridică la suma de 100 milioane lei, pentru anul 2024 și 2025, și este destinat finanțării activităților educaționale care să contribuie la prevenirea schimbărilor climatice și la protejarea mediului.

Citește și:

PSD: Valoare RECORD în 2023 a investițiilor publice. Forţăm INVESTIȚII anuale de 10% din PIB

Facturile românilor, mai mici de la 1 aprilie. Ministerul Energiei propune noi modificări / ,,Taxa pe soare” ar putea fi eliminată

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×