VIDEO | Raed Arafat: „Este o dovadă fără niciun dubiu că vaccinații sunt mai bine protejați”

Publicat: 14/02/2022, 20:55
Actualizat: 14/02/2022, 22:41

Șeful DSU, Raed Arafat a declarat că dovada cea mai mare a eficacității vaccinurilor anti-Covid este chiar numărul celor care ajung în secțiile de ATI și își pierd viața. Totodată el a precizat că în acest moment în România circulă concomitent atât varianta Omicron, cât și varianta Delta – mult mai agresivă.

„Este o dovadă fără niciun dubiu, indiferent cât se supără unii și alții, că vaccinații sunt mai bine protejați. Variantele care circulă nu sunt doar varianta Omicron. Este și varianta Delta care este mult mai patogenă, cu impact mult mai serios.

Persoanele vaccinate au o protecție mai bună, decât cele nevaccinate. Riscul de a ajunge la ATI este mai mic. Faptul că noi am început cu nouă din zece persoane nevaccinate, acum suntem aproape opt din zece”, a declarat Raed Arafat, la B1TV.

El a subliniat faptul că vaccinarea în rândul persoanelor cu comorbidități ar fi condus la o rată mai mică a persoanelor din ATI și implicit a numărului de decese.

„Dacă vedem grupele de vârstă, dacă vedem că există comorbidități asociate cu majoritatea, majoritatea deceselor sunt în anumite grupe de vârstă, în rândul persoanelor vulnerabile, unde vaccinarea este cea mai slabă, ne face să înțelegem că dacă persoanele respective erau vaccinate probabil că am fi avut mai puține decese și mai puține persoane în ATI”, a afirmat secretarul de stat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), dintre care 11 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu Covid-19.

Dintre cele 75 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul de 75 de pacienți decedați, 64 au fost nevaccinați și 11 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini dramatice cu parașutiști ruși vânați în câmp deschis de un blindat Bradley ucrainean
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Bineînțeles că știți imnul URSS”. Cum îi batjocoresc militarii ruși pe prizonierii ucraineni: „Porcule, de...
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează...
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de...
EXCLUSIV Psihologul Iuliana Morlova despre Raisa și Maria, cele două fetițe care au fost ucise...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se face radierea auto din oficiu?
Bărbia îl dă de gol pe Putin? Preşedintele rus, acuzat că îşi foloseşte sosiile la...
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
UNGARIA se zdruncină din temelii. Se pregătește opțiunea NUCLEARĂ
Spargeți un produs la supermarket. Sunteți obligați să-l plătiți
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ne-au furat până și tradiționala ie romanească? Celebra casă de modă Louis Vuitton, somată să...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Trei cercetători europeni cred că au descoperit cum am putea observa radiația Hawking
×