VIDEO | Rafila, despre funcția de ministru al Sănătății: În cazul în care mi se va face această propunere probabil că voi accepta

Publicat: 05/11/2021, 22:27
Actualizat: 05/11/2021, 23:47

Medicul Alexandru Rafila, a declarat că în cazul în care PNL și PSD vor ajunge la un consens și vor forma un Guvern, ar accepta poziția de ministru al Sănătății, dacă i se va propune aceasta poziție. El a precizat că principala prioritate a sa ca viitor ministru al Sănătății va fi să reducă numărul deceselor cauzate de Covid-19.

”Ştiu şi eu chestiunea asta, nu o exclud, în mod evident, am mai fost întrebat de foarte multe ori deja legat de această posibilitate, rămâne să vedem care va fi negocierea politică, soluţia şi în cazul în care mi se va face această propunere probabil că voi accepta. Vă spun de ce, din 2 motive. În primul rând că eu am fost un om destul de vocal în perioada anterioară, am dat şi multe sfaturi, soluţii sau posibilităţi de a încerca să rezolvăm lucrurile într-un mod mai bun. În momentul în care refuzi o astfel de poziţie, din după ce ce ai fost fie contestatar fie un sfătuitor, atunci rezultă că nu eşti serios”, a declarat Alexandru Rafila.

El a afirmat că ar încerca să găsească soluții echilibrate pentru ca România să poată să depășească actuala criză sanitară provocată de Covid-19, care generează sute de morți zilnic.

”Al doilea lucru pe care cred că aş spune da, sigur e foarte complicată situaţia în momentul de faţă şi este complicată, este legată de o abordare echilibrată, încerc să aduc oamenii la aceeaşi masă şi măcar să obţin o opinie majoritară care să fie favorabilă încheierii acestui episod dureros şi să spunem evitării unor episoade la fel de dureroase în cursul anului 2022”, a declarat Alexandru Rafila.

Medicul consideră că prioritatea zero a viitorului ministru al Sănătății o reprezintă reducerea numărului de infectări și a numărului de decese. De asemenea, el consideră că populația trebuie informată mai bine, astfel încât românii să conștientizeze atunci când au o problemă medicală  și să se adreseze medicului pentru tratament de specialitate.

”În primul rând nu trebuie să ne aşteptăm la nişte măsuri minune în care vine cineva, providenţial şi ia o măsură care schimbă total lucrurile. Nu se poate aşa ceva, însă cu siguranţă prioritatea este legată de reducerea numărului de îmbolnăviri şi ceea ce se întâmplă tragic în momentul de faţă, reducerea numărului de decese. Avem o problemă pe care au sesizat-o şi cei din echipa OMS care au venit în România. Oamenii în general se prezintă târziu la medic, după ce se infectează, de multe ori se diagnostichează la domiciliu, dacă sunt pozitivi nu comunică lucrul acesta şi se prezintă prea târziu la medic şi lucrul acesta se datorează în primul rând unei neînţelegeri a gravităţii acestei boli şi trebuie să îi convingem să se prezinte cât mai repede la medic”, a declarat Alexandr Rafila.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Zeci de experţi în Inteligenţă Artificială de la Google, recrutați de Apple