Rusia a simulat un război nuclear. Forţele strategice ruse au lansat rachete balistice şi de croazieră de pe submarinul atomic Tula. Reacția Pentagonului

Publicat: 26/10/2022, 17:53
Actualizat: 26/10/2022, 19:53

Preşedintele rus Vladimir Putin a asistat miercuri, prin videoconferinţă, la un antrenament al forţelor de descurajare strategică, adică trupele însărcinate să răspundă la ameninţări, inclusiv în cazul unui război nuclear, a anunţat Kremlinul.

„Sub conducerea comandantului suprem al forţelor armate, Vladimir Putin, forţele de descurajare strategică terestre, maritime şi aeriene au efectuat un antrenament, fiind efectuate totodată lansări practice de rachete balistice şi de croazieră”, a indicat Kremlinul într-un comunicat citat de Reuters.

Federația Rusă a notificat anterior SUA cu privire la exercițiul său militar, notează și CBS News.

În timpul exerciţiilor, primele de la începutul campaniei militare a Rusiei în Ucraina în februarie, a fost efectuat un exerciţiu de ‘lansare nucleară masivă de către forţele strategice ofensive ca răspuns la un atac nuclear inamic’, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, potrivit sursei citate.

Şoigu, care i s-a adresat lui Putin cu apelativul „tovarăşe” şi comandant-şef al forţelor armate, l-a informat pe preşedintele rus despre desfăşurarea manevrelor, care a durat doar câteva minute.

Rachete balistice şi de croazieră lansate de pe submarinul atomic Tula

Forţele strategice ruse au lansat rachete balistice şi de croazieră de pe submarinul atomic Tula şi cu ajutorul a două bombardiere strategice Tu-95MC, precum şi sisteme de rachete intercontinentale mobile terestre Yars, care au fost lansate de pe cosmodromul Pleseţk.

De asemenea, rachete balistice Sineva au fost lansate din Marea Barents, în nordul părţii europene a Rusiei, către poligonul Kura din peninsula Kamceatka, care se învecinează cu Oceanul Pacific.

Exerciţiile cu numele de cod ‘Grom’ (Tunet) sunt menite să testeze gradul de pregătire a centrelor de comandă ale forţelor nucleare, se menţionează în comunicatul Kremlinului.

‘Sarcinile stabilite în cadrul exerciţiului de antrenament de descurajare strategică au fost îndeplinite în totalitate,toate rachetele şi-au atins ţintele’, a indicat Kremlinul în acelaşi comunicat.

Forţele ‘strategice’ ruse, în definiţia lor extinsă, sunt concepute pentru a răspunde la ameninţări, inclusiv în caz de război nuclear.

Acestea sunt echipate cu rachete cu rază de acţiune intercontinentală, bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune, submarine, nave de suprafaţă şi aviaţie navală.

Ministerul Apărării american: „Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile de control al armelor şi angajamentele de transparenţă”

Potrivit Pentagonului, Rusia a informat marţi SUA despre planurile sale, care coincid cu exerciţiile nucleare Steadfast Noon ale NATO, desfăşurate în fiecare an în ultimul deceniu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării american, generalul Pat Ryder a spus că ‘Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile de control al armelor şi angajamentele de transparenţă prin aceste notificări’.

Cu cinci zile înainte de începerea „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, Putin a asistat la exerciţii ale forţelor nucleare care utilizează armament hipersonic, despre care Kremlinul crede că este capabil să eludeze orice scut antirachetă de la ora actuală în lume.

În plus, la 27 februarie, preşedintele rus în plasat în stare de alertă forţele sale de descurajare nucleară, suscitând îngrijorări în Ucraina şi în Occident cu privire la o posibilă utilizare a armelor nucleare.

După ce a propus Occidentului un moratoriu privind desfăşurarea de rachete în Europa, Kremlinul a avertizat că dacă SUA ar plasa arme ofensive pe continentul european, Rusia îşi va îndrepta rachetele spre teritoriul SUA.

Putin a avertizat recent că Rusia îşi va folosi întregul arsenal pentru a-şi apăra integritatea teritorială şi pe cea a celor patru regiuni ucrainene anexate: Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice