VIDEO | Șoferul unui BMW, filmat în timp ce fură cartofi din fața unui magazin sătesc din județul Buzău

Publicat: 14/12/2023, 22:50
Actualizat: 14/12/2023, 22:54

Șoferul unui BMW a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce fura un sac de cartofi din fața unui magazin sătescu, aflat într-o intersecție din comuna buzoiană Smeeni.

Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare de către patronul păgubit și au adunat zeci de comentarii din partea internauților, majoritatea localnici din Smeeni.

Pe înregistrarea video, de aproape trei minute, se vede cum șoferul coboară din mașină, pare că intră în magazin, dar iese, apoi pune un sac de cartofi în portbagaj și pleacă.

Reacțiile localnicilor nu au întârziat să apară, cei mai mulți exprimându-și indignarea față de gestul șoferului de BMW, precizând că este rușinos ca posesorul unei mașini cu o valoare de piață de câteva zeci de mii de euro să comită un astfel de act:

  • „Să te faci de râs pentru un sac de cartofi, asta înseamnă să fii mafiot”;
  • „Tigaie avea, îi lipseau cartofii”;
  • „A băgat de 30 de lei motorină și a rămas cu stomacul gol”, sunt câteva dintre reacțiile celor care au văzut clipul.

Au existat, totuși, și persoane care au încercat să găsească o justificare pentru comportamentul bărbatului.

Unii au afirmat că acesta ar fi recurs la furt din cauza ignorării sale de către vânzătoarea magazinului, sugerând că ar fi fost tratat necorespunzător în calitate de client.

„Păi, se vede că se îndreaptă spre interiorul curții după ce pune sacul în mașină. Eu cred că a vrut să-l plătească, dar doamna de la vânzare nu s-a sinchisit să iasă să-și vândă marfa! Așteaptă ca la peco să-ți bagi singur marfa și să mergi să plătești!”, este unul dintre mesaje, potrivit Adevărul.

Cu toate acestea, gestul surprins de camera de supraveghere a stârnit dezbateri aprinse cu privire la moralitate și comportamentul în societate, cu mulți condamnând acțiunea și alții încercând să înțeleagă motivele din spatele furtului de cartofi.

„Nu mai spuneți că acel sac de cartofi este plătit și nu furat; dacă era vorba de așa ceva, cei de la magazin nu s-ar mai interesa de filmare și apoi domnul Răzvan, proprietarul magazinului, să nu publice această filmare, nu aș crede. Și nu cred că ați intrat niciodată dumneavoastră la acest magazin, că marfa afară este pusă doar ca să vadă omul; restul sacilor de cartofi sunt acolo înăuntru, de acolo se iau, nu de afară!”, este unul dintre mesaje.

Ulterior, clipul video a fost retras de pe rețelele de socializare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Vremea se schimbă de la o săptămână la alta! Prognoza anunțată de ANM
×