Stoltenberg anunță ce a decis NATO în privința susținerii militare a Ucrainei. Decizia, luată la reuniunea de la București

Publicat: 30 11. 2022, 15:13
Stoltenberg anunță ce a decis NATO în privința susținerii militare a Ucrainei. Decizia, luată la reuniunea de la București / Sursa FOTO: Alexandra Pandrea

Cu prilejul reuniunii de la București, miniştrii de Externe din statele membre NATO au decis să menţină susţinerea militară pentru Ucraina, inclusiv prin furnizarea de sisteme antiaeriene suplimentare. Totodată, Jens Stoltenberg a anunțat că s-a hotărât intensificarea asistenţei destinate populaţiei, în contextul venirii iernii în Ucraina.

Miniştrii de Externe din statele NATO au discutat despre „cele mai urgente nevoi ale Ucrainei” şi despre „susţinerea pe termen lung”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Stoltenberg: „Nu trebuie să subestimăm Rusia”

În cadrul conferinţei de presă organizate la finalul reuniunii de la Bucureşti, Jens Stoltenberg a precizat că, deși Ucraina „a înregistrat câştiguri semnificative, nu trebuie să subestimăm Rusia”. „Rachetele ruse şi dronele continuă să atace oraşe ucrainene, populaţia civilă şi infrastructura esenţială, provocând suferinţă umană intensă în contextul instalării iernii”.

„Miniştrii de Externe din NATO au evocat clar că este esenţială continuarea susţinerii noastre militare pentru Ucraina, în special prin sisteme antiaeriene suplimentare. Aliaţii au anunţat şi contribuţii suplimentare în cadrul Pachetului complet de asistenţă, oferind Ucrainei asistenţă non-letală, inclusiv combustibili şi generatoare” – Jens Stoltenberg

Pe de altă parte, la București, miniştrii de Externe din statele NATO au analizat și „provocările” generate de China. În context, s-a stabilit intensificarea acţiunilor de reducere a dependenţelor de „regimuri autoritariste”, după cum a precizat Stoltenberg.

„Aliaţii au abordat provocările pe termen lung generate de China asupra intereselor noastre, asupra valorilor şi asupra securităţii, analizând modalităţile prin care să ne consolidăm rezilienţa. NATO este o Alianţă a Europei şi a Americii de Nord, dar provocările cu care ne confruntăm sunt globale şi trebuie să le abordăm împreună în cadrul NATO”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg.

„Nu percepem China ca fiind un adversar și vom continua interacţiunile cu China, în situaţiile în care este în interesul nostru, inclusiv pentru a transmite poziţia noastră unitară asupra războiului ilegal al Rusiei în Ucraina”, a ținut să transmită Stoltenberg. „Sigur că vom continua schimburile comerciale şi interacţiunile economice cu China, dar trebuie să reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile”, a mai subliniat Jens Stoltenberg.

„Menţinem perspectivele clare: astăzi, miniştrii de Externe au evaluat dezvoltarea militară ambiţioasă a Chinei, progresele sale tehnologice şi activităţile cibernetice şi hibride din ce în ce mai intense. Războiul din Ucraina a demonstrat dependenţa noastră periculoasă de gazul rusesc. Acest lucru trebuie să ne conducă să reanalizăm dependenţele de alte regimuri autoritariste, inclusiv de China, în materie de aprovizionare, tehnologie şi infrastructură” – Jens Stoltenberg