Sute de blocuri din București rămân fără căldură în cea mai geroasă noapte din 2026
Capitala se confruntă cu o nouă criză de încălzire chiar în mijlocul unui episod de ger accentuat. Sute de blocuri din mai multe sectoare au rămas fără căldură și în unele cazuri fără apă caldă, din cauza avariilor.
Potrivit informațiilor transmise de Termoenergetica, cele mai afectate zone sunt din sectoarele 1, 2 și 3. În Sectorul 1, zeci de imobile din Bucureștii Noi au rămas fără agent termic din cauza lipsei parametrilor necesari pentru încălzire.
Sectorul 2 este cel mai lovit. Aici, sute de blocuri din cartierele Colentina, Tei, Pantelimon, Iancului, Fundeni și Moșilor sunt afectate de opriri totale sau parțiale ale încălzirii și apei calde.
Probleme importante sunt raportate și în Sectorul 3, unde mai multe blocuri din Titan, Dristor și Vitan au rămas fără agent termic, iar termenele de remediere variază de la câteva ore la peste o zi.
„Echipele Companiei Municipale Termoenergetica București S.A. lucrează în regim continuu pentru finalizarea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor,” au transmis cei de la Termoenergetica București.
Situația este cu atât mai gravă cu cât temperaturile scad drastic în toată țara. Potrivit informațiilor transmise de ANM, se preconizează o noapte extrem de friguroasă, iar gerul se va extinde până spre dimineață.
AUTORUL RECOMANDĂ: