Un copil de 12 ani a ajuns la spital electrocutat, cu arsuri pe o mare parte din suprafața corpului. Ce s-a întâmplat

Publicat: 01 06. 2026, 17:28
Actualizat: 01 06. 2026, 17:37

Doi copii s-au urcat, luni, pe un vagon de tren staționat în Gara din orașul Târgu-Neamț. Unul ditre ei, în vârstă de 12 ani, a fost electrocutat și are arsuri pe mare parte din suprafața corpului. Celălalt copil nu a fost rănit, a transmis ISU Neamț. 

Incidentul a fost anunțat prin apel la 112, în jurul orei 15:40. Apelantul a transmis că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staționat în gara din orașul Târgu-Neamț.

„În jurul orei 15:40, prin apel la 112 a fost anunţat faptul că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staţionat în Gara din oraşul Târgu-Neamţ. La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Târgu-Neamţ, SAJ şi IPJ”, a anunţat ISU Neamţ.

La fața locului au fost trimise forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, precum și echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean și IPJ. Ajunse la locul indicat, echipele de intervenție au constatat că unul dintre copii, în vârstă de 12 ani, a fost electrocutat. Băiatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului.

„Băiatul, cu arsuri pe o suprafaţă mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ şi transportat la spital”, a mai transmis sursa citată.

Reprezentanții ISU Neamț au transmis că celălalt copil nu prezenta leziuni.

RECOMANDAREA AUTORULUI: