Victor Ponta, reacție de ultimă oră în scandalul momentului: Propaganda USR a aruncat cu ură în cei care au mers în vacanțe în Orient / Influencerii USR merg în Maldive

Publicat: 08 03. 2026, 22:10

Fostul premier Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa USR, în contextul crizei din Orientul Mijlociu care a blocat mii de români în zone precum Dubai sau Qatar. Ponta a taxat ceea ce el numește „ipocrizia” USR și a avertizat asupra unui colaps economic din cauza scumpirii energiei.

Ponta s-a arătat revoltat de comentariile apărute în spațiul public, prin care românii blocați în Dubai sau Qatar au fost criticați pentru alegerea destinațiilor de vacanță.

„Ura asta pe care propaganda USR-istă a aruncat-o împotriva celor care merg în vacanță în Dubai. Ce e rău în chestia asta? Orice român care muncește are voie să meargă unde vrea el, nu trebuie să ceară voie de la USR. Unde credeți că merg toți acești influenceri USR-iști? Credeți că stau la Govora? Sunt prin Maldive, prin tot felul de locuri, dar de acolo se rățoiesc la românii care călătoresc”, a declarat fostul premier la România TV. 

Fostul premier a acuzat USR că blochează orice formă de dialog național în momente de criză și a comparat partidul cu o boală incurabilă.

„Acest USR este o malformație canceroasă în tot ce înseamnă decizia în statul român. Statul este paralizat de acest cancer. Până nu extirpăm acest cancer, statul român nu va fi în stare să-și ajute cetățenii și să gândească pe termen mediu și lung.”

Dincolo de disputa politică, Ponta a atras atenția și asupra consecințelor economice grave ale conflictului dintre Israel și Iran.

„Prețurile poate nu s-au văzut imediat, într-o zi sau două, dar ele vor crește în România și vor afecta în primul rând populația, deja apăsată de taxe și de inflație. Dar vor afecta îngrozitor de tare și ce a mai rămas din economia românească. Dacă din februarie, martie, aprilie, mai facturile pentru ceea ce mai producem și noi aici în România se dublează din nou, cum s-a întâmplat deja, vă dați seama că practic intrăm cu totul într-un colaps.”


AUTORUL RECOMANDĂ