VIDEO | Elisabeta Lipă, invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene: ”I-am învățat pe americani Imnul României, de 6 ori numai la canotaj”

Publicat: 19/11/2022, 16:52
Actualizat: 19/11/2022, 17:08

Cea mai bună canotoare a secolului, Elisabeta Lipă, este invitata lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 19:00. Fosta mare campioană a vorbit despre cariera sa, precum și despre prima olimpiadă la care a participat, în 1984, la Los Angeles.

Elisabeta Lipă a fost întrebată printre altele despre prima sa experiență în Statele Unite, la olimpiada din 1984, unde a obținut și prima medalie de aur din carieră.

” Vreau să vă spun că am fost norocoasă pentru că am fost în America cu un an înainte la Jocurile pre-olimpice, ca să vedem unde e locul, cât faci de la locație până la bază pentru că distanțele sunt lungi, cum ne adaptăm cu fusul orar, ce trebuie să faci. Am fost cinci fete, la caiac Ivan și cu Toma. Deci șase inși am fost și deja eram familiarizată cu America.
Noi am fost singura țară comunistă care a participat la Jocurile Olimpice. Eram escortați din satul olimpic până la locul de antrenament, de concurs. Eram păziți, nu de ai noștri, ci de-ai lor. Eram păziți chiar și în satul olimpic, dar o pază prietenoasă, să zic.

Ce mă bucură este că i-am învățat pe americani Imnul României, de 20 de ori și cred că de 6 ori numai la canotaj. Au făcut febră de la cât s-au ridicat în picioare și s-au așezat. Aplauzele pe care le-am primit atenția comportamentul vizavi de noi, totul era altfel decât față de restul”, a povestit Elisabeta Lipă.

De asemenea, ea a mai fost întrebată dacă s-a gândit vreodată să fugă din cantomanent și să rămână în America, dar spune că nu se vede locuind într-o altă țară.

Cine este Elisabeta Lipă

Elisabeta Lipă a debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California.

A obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase olimpiade, a fost de 25 ori campioană a României. Este maestră emerită a sportului. Din 2009 este președinte al Federației Române de Canotaj.

În anul 2000, Elisabeta Lipă a fost declarată de federația internațională de specialitate drept cea mai bună canotoare a secolului XX și i-a fost conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de comandor.

La data de 1 decembrie 2004, comisarul șef de poliție Elisabeta Lipă din Ministerul Administrației și Internelor a fost înaintat la gradul de chestor de poliție (echivalent cu cel de general). Este cel mai performant șef din istoria sportului dinamovist și românesc.

Urmărește interviul integral cu Elisabeta Lipă doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×