VIDEO | Guvernul alocă 200 mil. de lei către CNAS în vederea dotării unităților sanitare cu paturi, dar și pentru decontarea medicamentelor

Publicat: 20 10. 2023, 14:47
Actualizat: 20 10. 2023, 15:27

This browser does not support the video element.

Executivul condus de Marcel Ciolacu a decis vineri, alocarea din fondul de rezervă către bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a sumei de 200 de milioane de lei, pentru decontarea serviciilor medicale oferite pacienților din spitale, cu termen de plată în octombrie, respectiv pentru plata cheltuielilor spitalelor cu medicamente, materiale sanitare, hrană, utilități și paturi.

Conform notei de fundamentare, HG-ul aprobat vineri are în vedere necesarul de credite de angajament și credite bugetare pentru acordarea și decontarea serviciilor medicale spitalicești acordate pacienților potrivit indicatorilor realizati, tinand cont de adresabilitatea crescută a pacientilor către unitățile sanitare cu paturi din perioada imediat următoare a sezonului rece, având în vedere incidența afecțiunilor specifice acestui sezon.

Alocăm și sumele promise pentru a rezolva problema medicamentelor din farmacii, inclusiv cele 200 de milioane de lei pentru cheltuielile solicitate de spitale. În plus, corectăm o situație legată de medicii rezidenți care asigură gărzi, completăm cadrul legal în vigoare astfel încât acordăm și rezidenților indemnizații în funcție de numărul de gărzi efectuate, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Andrei Baciu anunță că limita de cheltuieli a CNAS va fi majorată cu 668 de milioane de lei, astfel: 500 de milioane de lei sunt acordați, în luna octombrie, pentru medicamente, materiale sanitare și servicii aferente programelor naționale de sănătate curative și suma de 168 de milioane de lei pentru acoperirea drepturilor salariale și a creșterilor salariale ale personalului din unitățile sanitare publice.

Repartizarea sumelor alocate CNAS se va face în mod proporțional, raportat la necesarul transmis de fiecare casă de asigurări de sănătate județeană și în conformitate cu obiectivul CNAS de asigurare a protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu, mai precizează șeful CNAS.

Proiectul de HG, poate fi consultat – AICI.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Marcel Ciolacu anunță că nu negociază măsurile fiscal-bugetare: „Este total neserios să venim cu alte modificări”

VIDEO | Ședință de guvern la Palatul Victoria/ S-a adoptat Strategia națională de sănătate și Strategia de vaccinare pentru perioada 2023 – 2030