VIDEO | Lucian Bode: „Se va ajunge la un acord și cu sindicatele din educație, sănătate și transporturi”. Ce au obținut polițiștii la negocieri

Publicat: 31/05/2023, 15:24
Actualizat: 31/05/2023, 15:28

Ministrul Afacerilor Interne susține că, așa cum s-au găsit soluții la discuțiile cu sindicatele din poliție, care anunțau proteste de amploare, se va ajunge la un acord și cu sindicatele din educație, aflate în a doua săptămână de grevă generală, precum și cu cele din sănătate și din transporturi, pentru a opri disputele și manifestările publice. Lucian Bode a spus că, din 1 iunie, vor fi majorate salariile și soldele, așa cum au solicitat sindicatele din poliție, iar după rectificarea bugetară, vor primi și sporurile prevăzute în Legea salarizării unitare.  

„Îmi doresc ca negocierile să ajungă la un rezultat favorabil pentru copii, în primul rând, și pentru societate, în general. Ieri, am avut ocazia să discut cu reprezentanții sindicatelor din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt extrem de încântat să văd că există o abordare rațională, serioasă, de bun-simț în rândul acestora și parte din revendicările lor vor fi soluționate, așa cum ne-am angajat, iar polițiștii vor fi acolo unde au jurat să fie, în slujba cetățenilor și a comunităților.

Aceste dispute, aceste manifestări publice, sigur, protestele au rolul lor, este dreptul fiecăruia să protesteze. Este dreptul profesorilor să protesteze, cum este dreptul polițiștilor să protesteze, dar, în același timp, trebuie să vedem care este misiunea noastră în societate și cred că, într-un viitor foarte apropiat, așa cum am ajuns la un prim-acord cu sindicatele din Poliție, se va ajunge la un acord și cu celelalte sindicate, din celelalte ramuri de activitate – sănătate, transporturi și educație”, a spus Lucian Bode, la Ministerul Afacerilor Interne, unde miercuri a fost organizat evenimentel Ziua Porților Deschise, cu ocazia Zilei Copilului.

Întrebat cum va fi rezolvată revendicarea referitoare la pensiile speciale, ministrul a răspuns că va face orice ține de el pentru ca Ministerul Afacerilor Interne să aibă predictibilitate în activitate.

Haideți să le delimităm. Sindicatele din Poliție au solicitat, în primul rând, aplicarea integrală a Legii 153 (Legea salarizării unitare, din 2017 – n.r.), lucru care se va întâmpla, în prima etapă aplicând Legea 153, începând cu 1 iunie, pentru tot ce înseamnă drepturi salariale, solde de grad, și după revendicare, acordarea de sporuri, care sunt incluse și ele în Legea 153.

În ceea ce privește modificarea Legii 223, cea care vizează pensiile militare, pensiile ocupaționale, de serviciu, Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională a depus un set de amendamente care vizează, în principal, vârsta de pensionare, care vizează limita maximă a veniturilor pe care un coleg le poate obține în pensie, raportat la veniturile din activitate. De asemenea, am depus un amendament legat de acel prag de impozit de 30%.

Toate aceste lucruri se vor analiza în Parlamentul României, se vor discuta cu Comisia Europeană și eu îmi doresc un singur lucru: să fac tot ce ține de mine ca structurile Ministerului Afacerilor Interne să aibă o predictibilitate în activitate, să știe de la momentul în care intră în activitate la ce sistem de pensie poate spera în momentul în care îndeplinește condițiile de pensionare. Este nevoie de această predictibilitate în sistem și, este adevărat, am discutat aceste lucruri cu sindicatele, dar încă o dată spun: principala lor revendicare și preocupare, cum este și firesc, este legată de Legea 153”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Întrebat dacă s-a mai discutat în Coaliție despre rotativa guvernamentală, ministrul Lucian Bode a spus că în ultimele zile, de la momentul începerii protestelor în educație, urmate de alte acțiuni de protest, nu s-a mai discutat despre schimbarea premierului PNL cu cel de la PSD și a unor ministere.

”Așa cum știți, decizia Coaliției a fost încheierea negocierilor cu confederațiile sindicale din educație, dar și cu celelalte confederații sindicale din celelalte ramuri, după care liderii Coaliției vor anunța un calendar al acestei acțiuni politice, care se va face”, a precizat Lucian Bode.


CITEȘTE ȘI:

Mesajul trimis de sindicaliștii din Educație, după opt zile în care profesorii nu au intrat la ore: „GREVA continuă!” / Noi negocieri la Guvern

Polițiștii încep protestele în fața MAI. Amenință cu greva generală și blocarea sistemului. Care sunt revendicările lor?

Ministerul de Interne, după întâlnirea lui Bode cu sindicaliştii: De la 1 iunie se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salarii

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte